DECLARAȚIA de la PARIS – „O Europă în care putem să credem” este un manifest de importanţă cardinală, un adevărat document programatic, de mare valoare, pentru toţi conservatorii europeni, inclusiv pentru un nou şi necesar partid românesc, autentic de dreapta!
În urma unei întâlniri comune avute la Paris, în mai 2017, un grup de intelectuali europeni, de orientare conservatoare, a publicat pe data de 7 octombrie 2017 un manifest intitulat „O Europă în care putem să credem“. Ei au dezbătut şi stabilit împreună o concepţie comună privind stadiul actual al politicilor europene în domeniile culturii, societăţi, imigraţiei şi au imaginat un nou viitor pentru Europa.
Izvorât dintr-o profundă îngrijorare şi deziluzie faţă de actualul mers al lucrurilor, textul manifestului îşi propune, pe lângă tragerea unui semnal de alarmă asupra risipirii moştenirii civilizaţiei europene prin autoamăgire şi deformare ideologică fără a însemna doar o etalare a frustrării şi anxietăţii şi adăugarea unui tom în ampla literatură privind „declinul Occidentului”, un puternic mesaj afirmativ, pe care l-au dat publicităţii .
Manifestul exprimă un ataşament ferm faţă de valorile adevăratei Europe, a căror perenitate le situează dincolo de abstracţiunile aflate la modă în zilele noastre. Este o invitaţie pentru popoarele Europei pentru a-şi redescoperi ce este mai bun în tradiţiile lor pentru a-şi clădi un viitor nobil împreună, în pace şi speranţă.
Semnatarii documentului publicat în mai multe limbi (din păcate nu şi în română) la https://thetrueeurope.eu sunt: Phillipe Bénéton, Rémi Brague, Chantal Delsol (Franţa), Roman Joch (Cehia), Lánczi András (Ungaria), Ryszard Legutko (Polonia), Roger Scruton (Marea Britanie), Robert Spaemann (Germania), Bart Jan Spruyt (Olanda), Matthias Storme (Belgia).
- Europa ne aparține şi noi aparținem Europei. Acest pământ este casa noastră, noi nu avem alta. Motivele pentru care ținem la Europa depăşesc capacitatea noastră de a explica sau justifica loialitatea noastră. Este o chestiune de istorii comune, de speranțe și iubiri împărtășite. Este o chestiune de tradiţii, de momente de bucurie și durere. Este experiența entuziastă de reconciliere și promisiunea unui viitor comun. Imaginile cotidiene și evenimentele obișnuite au o însemnătate specială pentru noi, dar nu și pentru alții. Acasă este un loc unde lucrurile ne sunt familiare și unde suntem recunoscuți, oricât de departe ne-am rătăcit. Aceasta este Europa reală, civilizația noastră prețioasă și de neînlocuit.
Europa este casa noastră.
2. Europa, în toată bogăția și măreția ei, este amenințată de o înțelegere falsă a ei înșiși. Această falsă Europă se închipuie pe sine drept o împlinire a civilizaţiei noastre, dar în realitate ne confiscă patria. Ea denunţă exagerările şi distorsionările adevăratelor virtuţi europene, rămânând totodată oarbă faţă de propriile vicii. Complăcându-se într-o caricatură unilaterală a istoriei noastre, această falsă Europă este marcată de prejudecăţi insurmontabile la adresa trecutului. Susţinătorii ei sunt orfani de patrie (apatrizi), prin proprie alegere, iar ei consideră faptul de a fi orfan, de a fi lipsit de o patrie, drept o realizare nobilă. În felul acesta, falsa Europă se autoproclamă drept model al unei comunităţi universale, dar în realitate nu este nici universală şi nici măcar o comunitate.
O Europă falsă ne amenință.
3. Patronii acestei false Europe sunt vrăjiţi de superstiţia unui progres inevitabil. Ei cred că au istoria de partea lor, iar această credinţă îi face trufaşi şi dispreţuitori. Sunt incapabili să recunoască defectele lumii post-naţionale şi post-culturale pe care o construiesc. Mai mult, ei sunt ignoranţi în privinţa veritabilelor surse ale demnităţii umane pe care –asemenea nouă- o preţuiesc atât de mult. Ei ignoră, sau chiar repudiază, rădăcinile creştine ale Europei. În acelaşi timp ei se străduiesc să nu-i jignească pe musulmani, despre care îşi imaginează că vor adopta cu entuziasm viziunea lor secularistă, multiculturală. Cufundaţi în prejudecăţi, superstiţii şi ignoranţă, orbiţi de vanitate, de viziunea autosuficientă a unui viitor utopic, liderii falsei Europe reprimă în mod reflex orice opoziţie. Aceasta se face, desigur, în numele libertăţii şi al toleranţei.”
Europa falsă este utopică și tiranică.
4. Am ajuns într-o fundătură. Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europe nu este nici aventurismul rusesc, nici imigraţia islamică. Adevărata Europă este în pericol datorită strânsorii sufocante pe care falsa Europă o exercită asupra ideilor şi reprezentărilor noastre. Naţiunile noastre, cultura noastră comună sunt subminate de iluziile şi autoamăgirea asupra a ce este şi ce ar trebui să fie Europa. Promitem că ne vom opune acestei ameninţări la adresa viitorului nostru. Vom apăra, susţine şi promova adevărata Europă, cea căreia în realitate îi aparţinem.
Trebuie să apăram adevărata Europă.
5. Europa adevărată încurajează participarea activă a proiectul comun al vieţii politice şi culturale. Idealul european este un ideal de solidaritate bazat pe acceptarea supremaţiei legii, aplicate tuturor dar cu limitarea exceselor. Acest consinţământ, privind supremaţia legii, n-a luat întotdeauna forma unei democraţii reprezentative. Dintotdeauna, tradiţiile noastre de fidelitate civică, care au luat diverse forme, reflectă un asentiment fundamental la bazele culturii noastre comune. În trecut, Europenii s-au luptat pentru a face sistemele noastre politice cât mai deschise participării colective şi noi suntem foarte mândri de istoria noastră. Indiferent de modalităţile de utilizare, chiar în timpul unor rebeliuni generale, ei au afirmat sus şi tare, indiferent de nedreptăţi şi eşecuri, tradiţiile popoarelor acestui continent sunt ale noastre. Vocaţia noastră reformatoare face din Europa un sanctuar al justiţiei. Spiritul nostru de progres prinde rădăcini odată cu dragostea noastră şi fidelitatea faţă de pământul natal.
Solidaritatea și loialitatea civică încurajează participarea activă.
6. Un spirit european de unitate ne face să ne facem confesiuni, în spaţiul public, chiar când nu ne cunoaştem. Parcurile publice, pieţele şi marile bulevarde a oraşelor şi metropolelor europene se împart între viaţa noastră comună şi res publica (dezbateri publice). Noi pornim de la principiul că este de datoria noastră de a fi responsabili pentru viitorul societăţii noastre. Noi nu suntem nişte obiecte pasive sub dominaţia unor puteri despotice fie ele religioase sau laice. Noi nu ne lăsăm striviţi de forţele implacabile ale istoriei. A fi european înseamnă să posezi putere politică şi economică. Noi suntem autorii propriului nostru destin.
Nu suntem obiecte pasive.
7. Europa adevărată este o comunitate de națiuni. Avem propriile noastre limbi, tradiții și granițe. Cu toate acestea, am recunoscut întotdeauna o afinitate între noi, chiar și atunci când am fost în conflict – sau în război. Această unitate-în-diversitate ni se pare naturală. Cu toate acestea, această afinitate este remarcabilă și prețioasă, deoarece nu este nici naturală, nici inevitabilă. Cea mai comună formă politică a unității în diversitate este imperiul pe care regii războinici europeni au încercat să-l recreeze în secolele de după căderea Imperiului Roman. Imperiile au decăzut, iar statul-națiune a predominat, acest sistem politic care unește oamenii cu suveranitatea. Astfel, statul-națiune a devenit semnul distinctiv al civilizației europene.
Statul-națiune este un semn distinctiv al Europei.
8. O comunitate naţională, fără tendinţe autarhice, are tendinţa să-şi dezvolte toate domeniile importante ale ştiinţei şi artei şi să intre în competiţie cu celelalte naţiuni, uneori chiar pe câmpul de luptă. Concurenţa între naţiuni a rănit Europa, uneori destul de grav dar n-a compromis niciodată unitatea culturală. Se poate constata chiar contrariul. Pe măsură ce Statele europene şi-au stabilit o identitate naţională distinctă s-a întărit şi identitatea europeană comună. După calvarul teribil al celor două războaie mondiale, ale secolului XX, noi suntem mai determinaţi ca oricând să onorăm moştenirea noastră comună. Acest fapt stă mărturie pentru profunzimea şi forţa Europei ca o civilizaţie cosmopolită în autenticul înţeles al termenului. Noi nu urmărim unitatea impusă, forţată, a unui imperiu. În schimb, cosmopolitismul european (în sensul de mai sus) consideră că iubirea de patrie şi loialitatea civică deschid un orizont mai larg.
Nu sprijinim o unitate impusă, forțată.
9. Europa adevărată a fost construită prin creştinism. Imperiul universal spiritual al bisericii conferă o unitate culturală Europei fără să o transforme într-un imperiu politic.Aceasta a permis dezvoltarea fidelităâii civice în sânul unei culturi europene comune. Autonomia a ceea ce noi numim societate civilă a devenit caracteristica fundamentală a vieţii europene. În plus, Evanghelia creştină nu ne aduce un sistem de legi de origine divină. De asemenea o diversitate de legi laice ale naţiunilor pot fi respectate gfără să pună în discuţie cauza unităţii europene.
Nu este o întâmplare că declinul credinţei creştine în Europa a fost acompaniat de noi tentative de realizare a unei unităţi politice, un imperiu al banilor şi al reglementărilor, infuzat de sentimentul unui universalism pseudo-religios, aşa cum se întâmplă în cadrul Uniunii Europene.
Creștinismul a încurajat unitatea culturală.
10. Europa adevărată afirmă egalitatea în drepturi a fiecărui individ indiferent de sex, rang sau rasă. Acest principiu se degajă în mod egal din rădăcinile noastre creştine. Calităţile noastre sunt indisolubil legate de moştenirea noastră creştină: imparţialitate, compasiune, milă, reconciliere, luptă pentru pace, caritate. Creştinismul a revoluţionat relaţia între bărbat şi femeie, punând în valoare dragostea şi fidelitatea reciprocă într-o manieră nemaiîntâlnită, până atunci. Legătura căsătoriei permite bărbatului şi femeii să prospere împreună soţi şi copii. Toţi sunt oameni, idee creştină preluată de iluminişti, o altă contribuţie a creştinismului pentru Europa, pe care o iubim.
Rădăcinile creștine hrănesc Europa.
11. Europa adevărată se inspiră, în mod egal, din tradiţiile clasice. Noi ne recunoaştem în literatura Greciei şi Romei antice. În acelaşi timp, ca europeni, noi luptăm pentru măreţia şi virtuţile clasice. Pe moment, aceasta a însemnat o competiţie violentă pentru supremaţie. Toţi europenii tind către măreţie, care este cununa virtuţilor clasice. Chiar dacă adesea am asistat din acest motiv la lupte violente pentru supremaţie, aspiraţia spre excelenţă a inspirat omul european în realizarea unor creaţii artistice sau descoperiri ştiinţifice de excepţie.
Virtuţile serioase ale romanilor, adevăraţi maeştri, mândria de participare civică şi dezbaterile filozofice ale grecilor n-au fost niciodată uitate în adevărata Europă. Această moştenire este şi a noastră.
Rădăcinile clasice încurajează excelența.
12. Adevărata Europă nu a fost niciodată perfectă, de aceea suporterii falsei Europe nu se înşeală atunci când vorbesc de progres şi de reforme. Apreciem multe din realizările obţinute după 1945 sau 1989. Viaţa noastră comună este un proiect continuu, mereu nou fără o moştenire anchilozată. Dar viitorul Europei rezidă în fidelitatea reînnoită faţă de cele mai bune dintre tradiţiile noastre, iar nu în falsul universalism care impune uitarea şi respingerea de sine. Europa nu a început odată cu iluminismul. Adevărata Europă este şi va fi mereu o comunitate de naţiuni care, chiar dacă pe alocuri manifestă o atitudine insulară, este unită printr-o moştenire spirituală, pe care împreună o dezbat, o dezvoltă, o împartăşesc şi o iubesc.
Europa este un proiect comun.
13. Europa adevărată este în pericol. Nobleţea suveranităţii populare, rezistenţa faţă de imperiu, un cosmopolitism capabil de dragoste civică, concepţia creştină a unei vieţi umane în demnitate, legătură vie cu rădăcinile noastre clasice, toate acestea slăbesc din ce în ce mai mult. În acest timp, partizanii falsei Europe îşi impun falsa lor religie a drepturilor universale ale omului iar noi ne pierdem casa.
Noi europenii, ne pierdem casa.
14. Falsa Europă se prezintă drept o campioană a libertăţii umane. Totuşi, acest tip de libertate este unul unilateral. Se pretinde a fi o eliberare de toate restricţile: libertatea sexuală, libertatea autorealizării, libertatea „de a fi tu însuţi”. Generaţia ’68 priveşte aceste libertăţi drept victorii preţioase împotriva unui regim cultural opresiv, cândva atotputernic. Ei se consideră drept mari eliberatori, iar toate aceste încălcări ale vechilor norme sunt aclamate drept realizări morale nobile, pentru care lumea întreagă ar trebui să le fie recunoscătoare.
Predomină o falsă libertate.
15. Pentru cele mai noi generaţii europene relitatea este departe de a fi roză.
Libertinajul şi hedonismul au dus la lipsă de repere şi au creat un sentiment al inutilităţii. Legătura căsătoriei a fost slăbită. În vârtejul libertăţii sexuale, dorinţele profunde ale tinerilor de a se căsători li de a întemeia familii sunt acum refulate. O libertate care alienează dorinţele profunde ale inimii devine o alegere profundă. Societăţile noastre cad în individualism, izolare şi lipsă de repere. În loc de fi liberi noi suntem condamnaţi la conformitatea goală a consumatorului de cultură media. Şi totuşi, generaţia ’68 a distrus mai mult decât a construit. Ea a creat un vid umplut astăzi prin reţelele sociale, piaţa turismului şi pornografia.Individualismul exacerbat duce în mod fatal la izolare.
Individualismul, izolarea și lipsa de țintă sunt larg răspândite.
16. Odată cu un vânt de libertate, fără precedent,viaţa europeană devine din ce în ce mai reglementată.
În acelaşi timp în care ni se tot vorbeşte de o libertate fără precedent, viaţa europenilor tinde să fie supusă unei reglementări exhaustive. Tehnocraţi anonimi în alianţă cu puternice grupuri de interese ne impun reguli peste reguli în domeniile afacerilor, relaţiilor de muncă, educaţiei, mediilor de informare şi de divertisment. Dar cea mai gravă restricţie este cea asupra libertăţii de exprimare ca întrupare nemijlocită a unei libertăţi originare, fundamentale pentru spiritul european: cea a conştiinţei. Ţinta acestor restricţii nu o constituie obscenităţile sau alte atacuri publice la adresa decenţei. În schimb, elita conducătoare a Europei vrea să limiteze libertatea cuvântului. Acei politicieni care dau glas unor adevăruri incomode despre Islam şi imigraţie sunt traduşi în justiţie. Corectitudinea politică impune tabuuri care fac ca orice contestare a statu-quo-ului să devină inacceptabilă. Falsa Europă nu încurajează o cultură a libertăţii, ci promovează o cultură a unei omogenităţi dirijate de pieţe şi un conformism impus politic.
Suntem reglementați și gestionați.
17. Această falsă Europă pretinde că apără o egalitate fără precedent. Ea pretinde că luptă împotriva tuturor formelor de discriminare indiferent de apartenenţa rasială, religioasă sau identitară promovând incluziunea. În acest domeniu au avut loc progrese importante dar şi o deviere utopică de la realitate. Ca formă de manifestare a principiului egalitarist, falsa Europă a promovat decenii la rând ideologia multiculturalismului. Aceasta nu reprezintă altceva decât o deviere utopică de la realitate. Cerinţa ca noii veniţi, mai ales din spaţiul extra-european, să se adapteze principiilor şi valorilor noastre a fost considerată în permanenţă o nedreptate. Ni s-a spus că acest angajament în numele egalităţii ne impune să renunţăm la ideea superiorităţii culturii noastre. În mod paradoxal, proiectul multicultural european, care neagă rădăcinile creştine ale Europei, extinde în mod nepermis idealul creştin al carităţii universale. El solicită din partea popoarelor europene un grad de lepădare de sine care poate fi întâlnit doar la sfinţi. Ne silesc să pretindem că decăderea culturii noastre şi colonizarea patriilor noastre sunt marea glorie a Europei secolului 21, adică un gest colectiv de autosacrificiu în numele unei noi comunităţi globale de pace, progres şi prosperitate.”
Multiculturalismul nu funcționează.
18. Există multă credinţă falsă în acest tip de raţionament. O mare parte dintre cei care ne guvernează, fără îndoială, recunosc superioritatea culturii europene dar refuză afirmarea publică a acestui lucru într-o manieră care i-ar putea ofensa pe refugiaţi. Ei cred, că prin superioritatea culturii europene, asimilarea se va face într-un mod natural şi rapid. Parodiind ironic gândirea imperialistă, elitele guvernante europene prezumă că prin legile naturii şi/sau istoriei „ei” vor deveni, în mod necesar ca „noi”; pentru guvernanţi este inacceptabil să gândească că şi reciproca este valabilă. În aşteptare, multiculturalismul oficial a fost gîndit ca un instrument terapeutic pentru a aplana relele dar „temporarele” tensiuni culturale.
Credința falsă se dezvoltă.
19. Există şi o altă problemă chiar mai gravă, prin consecinţe. În timpul ultimei generaţii, un număr important de membri ai clasei noastre conducătoare au considerat drept favorabilă o accelerare a mondializării. Tirania tehnocratică se manifestă şi la alte niveluri. Elitele politice îşi văd interesul în fenomenul globalizării, ca atare au creat o serie de organizaţii supranaţionale pe care le controlează şi care se sustrag imixtiunilor incomode din partea suveranităţilor naţionale. Deficitul democratic al Uniunii Europene nu este aşadar o simplă problemă tehnică, a cărei soluţie poate fi găsită la acest nivel. El îşi are originile mai degrabă într-o convingere fundamentală care este urmărită cu un zel orb. Mandarinii supranaţionali ai instituţiilor europene tind să confişte întreaga viaţă politică a Europei, susţinând că “nu există alternativă”. Aceasta este o tiranie soft, dar din ce în ce mai reală, cu care suntem confruntaţi.”
Tirania tehnocrată devine din ce în ce mai mare.
20. Lipsa de conţinut (hybrisul găunos) a falsei Europe devine acum evidentă, în ciuda eforturilor susţinute ale partizanilor săi de a întreţine iluzii confortabile. Mai presus de toate, Europa falsă este descoperită ca fiind mai slabă decât și-ar fi imaginat cineva vreodată. Distracțiile populare și consumul mercantil nu pot susține viața civică. Lipsite de idealuri superioare şi descurajate de ideologia multiculturalistă să exprime o mândrie patriotică, societăţile noastre sunt lipsite de voinţa de a se apăra. În plus o retorică a incluziunii şi un sistem economic impersonal, dominat des mari firme internaţionale nu pot să redea încrederea civică şi coeziunea socială. Trebuie s-o spunem sicer: societăţile europene rezistă rău. Şi nu numai teroarea islamică loveşte soldaţii noştri slab înarmaţi, pe străzi. . Poliţia anti-tero este la fel de necesară pentru a reprima grupurile protestatare şi pentru a controla nebunia dezlănţuită a galeriilor de fotbal. Fenomenul galeriilor echipelor de fotbal, cu toată pasiunea pe care o implică, e un semn evident al nevoii disperate de solidaritate umană, care în falsa Europă nu poate fi satisfăcută în alte forme.
Europa falsă este fragilă și neputincioasă.
21. Elitele intelectuale ale Europei sunt, din păcate, printre partizanii ideologici principali ai conceptelor falsei Europe. Universităţile sunt fără îndoială una dintre gloriile civilizaţiei europene. Dacă odată, universităţile încercau să transmită la fiecare nouă generaţie înţelepciunea secolelor trecute, astăzi, foarte adesea, intelectualii asociază gândirea critică cu respingerea trecutului. Un punct de vedere de reper esenţial al gândirii europene a fost disciplina riguroasă a onestităţii intelectuale şi căutarea obiectivului. Din păcate, acum, în cursul ultimelor generaţii, acest nobil ideal a fost transformat. Ascetismul, care odată viza eliberarea spiritului de tirania dominantă, a devenit un conformism inflexibil generând o antipatie pentru tot ce este al nostru. Această poziţie de respingere culturală permite fără nici un risc şi dificultate să fii „critic”.În cursul ultimei generaţii s-a repetat, în amfiteatre, acest punct de vedere până a devenit o dogmă. Profesând această dogmă , reprezentând un semnal de înălţare spirituală ţi permite de a fi în sânul spiritelor „clare”. De asemeni, elitele intelectuale dau dovadă în marea lor majoritate de un vădit partizanat ideologic, de stânga. Spiritul autentic al universităţilor ca spaţiu de formare culturală şi spirituală a fost denaturat, acestea devenind între timp agenţi ai procesului de distrugere al culturii noastre.
O cultură a „respingerii” a luat amploare.
22. Noile elite conducătoare au lărgit sfera drepturilor omului. Ele combat schimbările climatice. Ele au creat o mare piaţă integrată a economiei globale şi au armonizat aceste politici. Ele aduc progresul printr-o mai bună egalitate de gen. Ele fac atât de mult pentru noi! Ce importanţă mai au mecanismele prin care realizează aceste lucruri? Ce importanţă are că popoarele europene devin din ce în mai sceptice privind administraţia lor?
Elitele arogante fac paradă de virtutea lor.
23. Scepticismul, în creştere, este pe deplin justificat. Europa actuală este dominată de materialism şi e incapabilă să îşi motiveze bărbaţii şi femeile să întemeieze familii şi să dea naştere la copii. O cultură a repudierii(respingerii) privează generaţiile viitoare de un sentiment al identităţii. Unele din ţările noastre au regiuni în care musulmanii trăiesc într-o autonomie informală faţă de legislaţia locală, părând mai degrabă nişte colonişti decât cetăţeni ai naţiunilor noastre. Individualismul ne izolează unii de alţii. Globalizarea modifică perspectivele de viaţă a milioane de oameni. Când sunt contestate, elitele conducătoare ne spun că nu fac altceva decât să se acomodeze cu inevitabilul, adaptându-se unei necesităţi implacabile. Alt curs nu este posibil iar a te opune este iraţional. Lucrurile nu pot, nu trebuie să fi altfel. Celor care obiectează li se reproşează că sunt nostalgici, fapt pentru care merită o condamnare morală prin etichetarea lor drept rasişti sau fascişti. Pe măsură ce diviziunile sociale şi lipsa de încredere civică devin tot mai evidente, viaţa publică europeană devine din ce în ce mai agitată şi mai resentimentară şi nimeni nu poate spune unde se va opri acest fenomen. Nu trebuie să continuăm pe această cale. Trebuie să ne scuturăm de tirania falsei Europe.
24. Primul pas spre vindecare începe cu auto-cunoaştere teologică.
Pretenţiile universaliste ale falsei Europe se dovedesc a fi un surogat de tip religios, incluzând profesiunea de credinţă şi anatemele aferente. Acesta este puternicul opium care paralizează unitatea politică a Europei. Ne vedem nevoiţi să insistăm asupra faptului că aspiraţiile religioase trebuie să rămână în sfera religiei şi nu au ce căuta în politică şi cu atât mai puţin în birocraţia administrativă. Pentru a ne putea recâştiga autonomia politică şi istorică, este imperios necesar să re-secularizăm viaţa publică a Europei.
Trebuie să renunțăm la religia surogat.
25. Este necesar, din partea noastră, renunţarea la un limbaj ambiguu, care evită responsabilităţile şi încurajează manipularea ideologică. Pentru aceasta trebuie să respingem retorica ipocrită care evită asumarea răspunderii şi promovează manipularea ideologică. Vorbăria despre diversitate, incluziune şi multiculturalism este lipsită de conţinut. Acest limbaj este folosit adesea doar pentru a reinterpreta propriile erori drept realizări. Destrămarea solidarităţii sociale nu ar fi astfel “în realitate” decât un semn al ospitalităţii, al toleranţei şi al incluziunii. E vorba de un limbaj de marketing, un limbaj care mai mult obscurează decât clarifică. Trebuie să redobândim un respect statornic faţă de realităţi. Limba este un instrument sensibil, care se degradează atunci când e folosit pe post de măciucă.
Noi trebuie să fim partizanii decenței lingvistice. Recurgerea la acuzare este un semn al decadenței perioadei contemporane. Nu trebuie să tolerăm intimidarea verbală, cu atât mai puțin amenințările cu moartea. Trebuie să protejăm pe cei care vorbesc în mod rezonabil, chiar dacă credem că punctele lor de vedere sunt greșite. Viitorul Europei trebuie să fie liberal în cel mai bun sens, ceea ce înseamnă angajamentul faţă de o dezbatere publică solidă, fără toate aceste amenințări de violență și coerciție.
Trebuie să restaurăm un adevărat liberalism.
26. Să respingi soarta falsei Europe şi cruciada sa pseudo-religioasă şi utopică pentru o lume fără frontiere înseamnă să încurajezi un nou sens politic şi un nou om de stat. Un bun lider politic doreşte binele public a unui popor particular. Un bun şef de stat consideră că moştenirea noastră europeană comună şi tradiţiile noastre naţionale particulare sunt măreţe şi vii dar în acelaţi timp fragile. Următorul pas ar fi profilul ideal al omului politic european: acesta ar trebui să fie dedicat binelui comun, cu respect faţă de tradiţii, pe care nu le scoate la mezat în numele unor vise utopice. El trebuie să se manifeste demn de sarcinile cu care a fost investit de către cetăţeni şi să nu caute aplauze din partea aşa-zisei “comunităţi internaţionale”, care în realitate nu este decât departamentul de PR al unei oligarhii.”
Avem nevoie de oameni de stat responsabili.
27. Recunoscând caracterul specific al naţiunilor europene şi moştenirea lor creştină, nu trebuie să ne mai mirăm în faţa falselor afirmaţii ale multiculturaliştilor. Imigraţia lipsită de asimilare înseamnă colonizare şi trebuie respinsă. Avem dreptul să pretindem ca cei care imigrează în ţările noastre să se integreze în naţiunile noastre şi să le adopte obiceiurile. Aceste aşteptări trebuie sprijinite printr-o politică solidă.
Limbajul multiculturalismului a fost importat din America. Dar imensa epocă a imigrației americane a venit la începutul secolului al XX-lea, o perioadă de creștere economică remarcabil de rapidă, într-o țară cu aproape nici un stat social și cu un sentiment foarte puternic de identitate națională în care imigranții ar fi trebuit să fie asimilați. După ce a admis un număr mare de imigranți, America și-a închis ușile timp de două generații. Europa trebuie să învețe din această experiență americană mai degrabă, decât să adopte ideologii americane contemporane. Această experiență ne arată că locul de muncă este un motor puternic de asimilare, că un sistem de bunăstare generos poate împiedica asimilarea iar o conducere politică prudentă uneori dictează reduceri ale imigrației – chiar și drastic câteodată. Nu trebuie să permitem unei ideologii multiculturale să ne deformeze judecățile noastre politice cu privire la modul cel mai bun de a servi binele comun, care cere comunităților naționale suficientă unitate și solidaritate pentru a-și vedea binele său comun.
Noi trebuie să reînnoim unitatea și solidaritatea națională.
28. După al doilea război mondial, Europa de Vest a cultivat democraţia adevărată. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, naţiunile Europei centrale au restaurat vitalitatea instituţiilor civice Aceste procese democratice au fost foarte preţioase pentru Europa. Aceste cuceriri democratice vor fi pierdute dacă noi nu vom trata corect chestiunea imigraţiei şi a schimbărilor democratice a naţiunilor noastre.
Doar imperiile pot fi multiculturale, iar Europa va deveni un imperiu dacă nu vom reuşi să facem din solidaritatea socială şi unitatea civică criterii ale politicii privind imigraţia şi asimilarea.
Numai Imperiile sunt multiculturale.
29. Mulți gândesc greșit că Europa se confruntă doar cu controverse legate de imigrație. În realitate, aceasta nu este decât o dimensiune a unei delimitări sociale. Trebuie să recuperăm demnitatea unor roluri speciale în societate. Părinții, educatorii și profesorii au datoria de a forma pe cei aflați sub îngrijirea lor. Trebuie să rezistăm cultului de expertiză obţinut în detrimentul înțelepciunii, tactului și căutării unei vieți culturale. Nu poate exista o reînnoire a Europei fără respingerea hotărâtă a egalitarismului exagerat și a reducerea învățăturii la cunoștințele tehnice. Noi aplaudăm reuşitele politice ale erei moderne. Fiecare bărbat şi fiecare femeie trebuie să aibă drept egal de vot. Drepturile fundamentale trebuie protejate. Totodată o democraţie sănătoasă recunoaşte ierarhiile sociale şi culturale, care încurajează excelenţa şi care onorează pe cei care servesc binele comun. Noi trebuie să restaurăm un sentiment de măreţie spirituală şi să onorăm faptul că civilizaţia noastră răspunde cu puterea măreţiei şi bogăţiei sale faţă de divertismentul vulgar al altora.
O ierarhie adecvată susține bunăstarea socială.
30. Demnitatea umană este mai mult decât dreptul de nu fi abandonat şi doctrinele internaţionale ale drepturilor omului nu extind revendicările justiţiei mai mult decât este necesar. Europa trebuie să găsească un nou consens privind cultura morală prin care populaţiile sunt îndreptate către o viaţă mai virtuoasă. Noi nu putem permite ca o concepţie falsă a libertăţii să împiedice utilizarea prudentă a legii pentru a preveni viciul. Noi trebuie să fim indulgenţi cu slăbiciunea umană dar Europa nu-şi poate reveni fără restaurarea unei aspiraţii comune către o conduită elevată către excelenţă. O cultură a demnităţii provenind din decenţă şi din îndeplinirea sarcinilor fiecăruia la locul său. Noi trebuie să redescoperim respectul mutual între clasele sociale, caracteristica unei societăţi care pune în valoare contribuţiile tuturor.
Noi trebuie să restaurăm cultura noastră morală.
31. Deși recunoaștem aspectele pozitive ale economiei de piață liberă, noi trebuie să rezistăm ideologiilor care încearcă să organizeze societatea pornind de la logica pieței. Nu putem permite ca totul să fie de vânzare. Piețele funcționale necesită un stat de drept, iar statul nostru de drept ar trebui să vizeze mai mult decât o simplă eficiență economică. Pieţele funcţionează bine atunci când sunt legate de instituţii sociale puternice, organizate după propriile principii, care scapă logicii de piaţă. Pieţele trebuie să fie orientate având în vedere scopuri sociale. Astăzi supra-naţionalele afectează chiar suveranitatea politică. Naţiunile au nevoie de a coopera şi de a contracara aroganţa şi indiferenţa forţelor economice globale. Noi susţinem utilizarea prudentă a puterii guvernamentale pentru a susţine pachetele sociale non-economice.
Piețele trebuie să fie ordonate având în vedere scopuri sociale.
32. Noi credem că Europa are o istorie și o cultură care merită susținute. Totuși, universitățile noastre trădează adesea moștenirea noastră culturală. Trebuie să reformăm programele educaționale pentru a stimula transmiterea culturii noastre comune, mai degrabă decât să îndoctrinăm tinerii într-o cultură a respingerii. Profesorii și mentorii de la toate nivelurile au o datorie faţă de memorie. Ei trebuie să fie mândri de rolul lor de punte între generaţii din trecut şi generaţiile care urmează. Noi trebuie să redescoperim cultura de elită a Europei, definind sublimul şi binele ca etalonul nostru comun, respingând degradarea artelor într-o formă de propagandă politică. Aceasta va necesita o nouă generaţie de de mecena. Întreprinderile şi birocraţii sunt cei mai proşti gestionari ai artelor.
Educația trebuie reformată.
33. Căsătoria este fundamentul societăţii civile şi se bazează pe armonia între bărbat şi femeie. Este o legătură intimă, organizată în jurul întreţinerii unei unei căsnicii durabile şi a educaţiei copiilor. Noi afirmăm că rolul nostru cel mai fundamental în societate, în afară de a fi om, este acela de a fi tată şi mamă. Căsătoria şi copiii sunt legaţi intrinsec de concepţia de a fi uman. Copiii cer sacrificiul celor care i-au adus pe lume. Acest sacrificiu este nobil şi trebuie onorat. Noi susţinem politici sociale prudente care încurajează şi întăresc căsătoria, naşterea şi educaţia copiilor. O societate, care eşuează în educaţia propriilor copii nu are viitor.
Căsătoria și familia sunt esențiale.
34. Ascensiunea aşa-numitului “populism” stârneşte actualmente îngrijorare în Europa, deşi semnificaţia termenului nu a fost niciodată explicată cu adevărat, el fiind folosit mai mult în sens peiorativ. Aici avem rezervele noastre. Europa trebuie să se revendice mai degrabă de la profunda înţelepciune istorică a tradiţiilor sale decât de la slogane simpliste şi apeluri emoţionale care dezbină. Cu toate acestea, recunoaştem că multe aspecte ale acestui nou fenomen politic reprezintă o revoltă sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe, care califică drept “antidemocratic” orice atac la adresa monopolului ei asupra legitimităţii morale. Aşa-zisul “populism” este o provocare la adresa dictaturii status-quo-ului şi a “fanatismului de centru”, una asumată cu îndreptăţire. El este un semn că până şi în cultura noastră politică degradată şi sărăcită poate renaşte o conştiinţă istorică a popoarelor europene.
Populismul trebuie să fie angajat.
35. Respingem afirmaţia după care nu există nicio alternativă responsabilă la solidaritatea artificială, lipsită de suflet, a unei pieţe comune, la birocraţia transnaţională şi la divertismentul superficial. Pâinea şi circul nu sunt de ajuns. Această alternativă responsabilă este adevărata Europă.
Viitorul nostru este adevărata Europă.
36. În acest moment, le cerem tuturor europenilor să se alăture nouă în respingerea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale fără frontiere.
Noi iubim patria noastră și căutăm să predăm copiilor noștri orice lucru nobil pe care noi l-am primit ca moştenire. Ca europeni avem și noi o moștenire comună, iar acest patrimoniu ne cere să trăim împreună în pace ca o Europă a națiunilor. Să reînnoim suveranitatea națională și să recuperăm demnitatea unei responsabilități pentru viitorul Europei.
În acest moment îi solicităm pe toţi europenii să ne sprijine în respingerea acestei fantezii utopice a unei lumi multiculturale fără graniţe. Noi ne iubim, pe drept cuvânt patriile şi dorim să transmitem copiilor noştri toate lucrurile nobile pe care le-am primit în patrimoniul nostru naţional. Ca europeni împărtăşim o moştenire comună iar aceasta ne solicită să trăim împreună în pace într-o Europă a naţiunilor. Să reînnoim suveranităţile noastre naţionale şi să regăsim demnitatea unei responsabilităţi politice comune pentru viitorul Europei.
Noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea!
Philippe Bénéton (France)
Rémi Brague (France)
Chantal Delsol (France)
Roman Joch (Česko)
Lánczi András (Magyarország)
Ryszard Legutko (Polska)
Pierre Manent (France)
Dalmacio Negro Pavón (España)
Roger Scruton (United Kingdom)
Robert Spaemann (Deutschland)
Bart Jan Spruyt (Nederland)
Matthias Storme (België)
