200495299_10217267595665983_7452650059980651098_n

Decerebrarea „woke” a indivizilor

Societatea umană a ajuns în această stare de analfabetism și de incultură, împinsă de la spate de crearea homo videns, omul care primește gata rumegate informații în format video, digitalizat, informatizat. Pe acest traseu funest al decerebrarii individului, nu demult, în loc să dedice timp și efort ca să citească pentru a afla și a înțelege și a aprofunda, oamenii au spus: „Lasă, nu îmi mai da să citesc. Arată-mi cum se face”.

Renunțarea la truda studiului intelectual și, inevitabil, dispariția introspecției ce acompaniază revelația produsă de impactul reconfortant al deslușirii sensurilor profunde, nebănuite, ale cuvântului scris, au dus la apariția cohortelor de analfabeți funcțional. Și, structural.

Pe acest teren dezintelectualizat și manualizat, robotizat și automatizat prin mimetism, s-a putut forja ideologia critică a desființării realității și s-a putut implementa cu răsunător succes, teologia formelor fără fond, a tuturor fluiditatilor conceptuale și a tuturor aberațiilor cognitive.

În această execrabila lume nouă, capacitatea analitică, autoritatea argumentului, calitatea discernământului, ce se nasc și infloresc doar în creuzetul efortului intelectual, se ofilesc la umbra „culturii” woke, alimentata de atacul la gândire al marxismului cultural.

În absența atributelor gândirii critice, așadar, înregimentarea și uniformizarea societății devine o sarcină înfricoșător de facilă și de eficientă, întru deconstrucție societala.

Să rămânem, vă rog, prietenii fideli ai revigorantului citit și ai minunatelor biblioteci, așadar!

Posted in Daniel Uncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *