lansare

Vrem altfel de poltica!

La aproape 100 ani de la MAREA UNIRE, la aproape 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeana, MOLDOVA continuă să rămână izolată şi săracă. Nu avem o autostradă care să traverseze Carpaţii spre Uniunea Europeană sau o autostradă care să ne lege de porturile din Sudul ţării, în schimb, putem observa că există suficient „material” pentru DNA.

Partidele sunt un simbol al democraţiei, dar cel mai mare dezavantaj al nostru sunt actualii politicieni care efectiv nu au facut nimic pentru regiunea noastră, oraşul, comuna sau chiar colegiul care i-a dat ca şi parlamentari.

AA

sursa harta: stiripesurse.ro

Lista politicienilor care au probleme cu jutiţia e mare, doar lista celor din Iaşi care poate fi consultata aici sau http://initiativaromania.ro/demisia/ ne arată că săracia nu este întamplătoare şi unde este corupţie, este şi săracie. 

 

 

Lista e lungă în toată regiunea şi speranţa rămane ca, în Forţa Moldova să vină tot mai mulţi simpatizanţi, membri, voluntari, astfel încât să reuşim o reformă politică profundă adică o adevărată schimbare de paradigmă politică!

Nu suntem un partid extremist, milităm pentru unitatea şi suveranitatea statului român, dar personal m-am săturat de partide care să aibă sediul central şi decizional la Bucureşti, cu tot felul de structuri şi oameni care să nu aibă treabă cu Moldova.

 

contact-logoVrem altfel de politică, vrem o politică pentru cetăţean, nu mai vrem partide care să îşi protejeze infractorii din teritoriu, vrem să vedem autostrăzi și în Moldova, nu doar în Muntenia, în Dobrogea, în Ardeal și în Banat. Vrem prosperitate şi un viitor mai bun pentru noi şi copii noştri, dar pentru asta avem nevoie de o puternică forță politică, pe care sper ca partidul Forţa Moldova să o capete în regiune.

Posted in Cristian Cernescu, Doctrină.

One Comment

Lasă un răspuns