Sunt întrebat mereu de ce nu, naționalism…!?
Pentru că, raționalismul conservator al AD, combinat cu prudența acțiunii politice, cu inserțiile moral-creștine și cu înțelegerea realității obiective, fac din demersul Alternativei unul care nu promite utopii perfecte, cuceriri definitive sau vreun „bine” cu vocație absolută.
Programatic, AD are în vedere soluții care să responsabilizeze individul, să îi confere libertate de acțiune, să retragă statul din postura să atotasistențială și debilizantă individual, să creeze cadrul necesar pentru ca inițiativa individuală să ocupe locul principal în mecanica socio-economică a pieței libere, principal factor de acumulare a bunăstării. În acest cadru, moralitatea actului economic devine, însă, primordială. Divorțul dintre spațiul politic și morală, pe de o parte și dintre spațiul economic și aceeași morală, pe de alta, cred ca reprezintă inamicul public nr. 1 al AD.
Reamintesc faptul că, in Testamentul său politic, Corneliu Coposu sublinia cu o acuratețe etică, pe care nici un alt politician de la el încoace nu și-a mai asumat-o, că ”politica este o activitate morală şi ea nu poate fi delimitată de etică şi de onestitate”. Si, marele senior a explicat mai departe că a preţuit întotdeauna oamenii cinstiţi şi leali şi că a a avut o strângere de inimă atunci când prin forţa împrejurărilor a fost obligat să lucreze sau numai să fie în preajma lichelelor şi a oamenilor fără caracter. „I-am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenţa obiectivelor pentru care militezi”, c oncluziona magistral sacerdotul conservatorismului romanesc. În esență, tot Seniorul a rezumat aceste superbe gânduri, care i-au călăuzit întreaga cariera politică, prin formularea care a devenit deja celebră : ”Negociem orice, dar nu negociem principii!”.
Iar principiul fundamental al AD este patriotismul! Patriotismul, care duce cu gândul la iubire devotată de patrie, la apărarea țării, la mândrie și la loialitate fată de patrie. Sentimentul de patriotism este similar cu cel de iubire de familie. Ocrotirea, afectiunea, bucuria și pacea sufletească sunt devotate acestui sentiment profund și înălțător.
Patriotismul poate lua multe forme explicite în viața de zi cu zi, avand temelii programatice. îl promovăm în Armată, în diplomație, în învățământ, în viața comunităților, în economie și finante, în domeniul ocrotirii familiei naturale și al inocenței copiilor, în afaceri, în cultură, în sport. De fapt, îl promovăm și îl aplaudăm peste tot.
Patriotismul admiră și înțelege bunele dar mai ale mai puțin bunele patriei. De aceea, el conștientizează ce anume trebuie să imbunătătească în corpul patriei și în ființa poporului român, ce anume merită să cultive, ce anume să aplaude dar si ce anume să elimine și ce să îndepărteze cu brutalitate. Recunoaște atât calitățile, cât și defectele.
Patriotismul este, așadar, lucid și smerit, competent, moral, atent la realitate, natural, firesc. Nicidecum idolatru, îngâmfat, atoritarist, suficient, isteric.
Este moderat și argumentat.
Naționalismul, per a contrario, este o stare artificială de exaltare ideologică. O stare de afirmare fornăitoare a intereselor (?) propriei națiuni, privite din nefericire ca fiind separate de și mereu în conflict cu interesele altor națiuni. Naționalismul este, de fapt, o formă de exces patriotard, de agresivitate demagogică, dar mai ales o declarație continuă de inconsistență politică, de lipsă de soluții la problemele reale ale societății, ale cetățeanului, ale plătitorului de taxe și impozite, ale creatorului de valoare și profit.
La bază, desigur, naționalismul modern este înrădăcinat, în parte, în revoluțiile franceză și americană. Este interesant de remarcat că acel tip de naționalism, pe care unii autori îl consideră „istoric”, este în general considerat favorabil, pe bună dreptate, și privit ca piatră de temelie a liberalismului în sens clasic și al democrației occidentale, locul comun al formării statelor naționale la începutul secolului XX în Europa. Așa a și fost!
Național socialismul german și național comunismul – amici ideologici genocidari forjati de ideologia marxista a Stangii – au îmbinat, însă, fervoarea inițial fastă a naționalismului cu noțiunile nefaste de superioritate, de izolare și de respingere brutală a oricărui tip de alteritate. În acest context, patrioții au putut fi oricând repudiați și sacrificați pe altarul naționalismului atotcuprinzător și atotinlocuitor. Orice neconform, orice derapat de la logica naționalistă, se va fi cuvenit să fie etichetat ca „trădător” indiferent de robustețea patriotismului acestuia. De aceea, la noi, să îi amintim pe Maniu, Brătianu, Mihalache, Coposu, făuritorii României Mari, cărturari, țărani, studenți, alături de peste 300.000 de alți patrioți au fost încarcerați în infernul închisorilor comuniste. Cei mai mulți au murit. Puțini au supraviețuit, schilodiți pe viață pe altarul comunismului deconstructivist identitar , argumentat, culmea (!) prin istericul naționalist!
Naționalismul ține loc discursiv, acum, la în ceput de secol XXI, de absolut orice și poate fi folosit la nevoie în orice situație. Din nefericire! Demagogia trompetelor naționaliste, îl poate pune în locul profesionalismului, competentei și al valorii umane, al moralei, în locul programelor de guvernare, în locul meritocrației, în locul performanței, în locul artei, în locul sportului, în locul muzicii, în locul interesului public, în locul statului de drept, în locul pluralismului democratic, în locul capitalismului si al pietei libere, în locul libertatii individuale, în locul bunului simt, în locul caritatii, în locul…
El poate fi invocat și fluturat obscen în fața ochilor celor creduli în absolut orice situație, dar mai ales în cele mai insalubre moral și etic, ca argument suprem, irefutabil și imuabil al „adevărului” și al „dreptății”. Așa au făcut naziștii, așa au făcut comuniștii.
Naționalismul se simte mereu vulnerabil, mereu amenințat, mereu invalidat, mereu sub asediu, căci nefiind o formă reală de afecțiune față de patrie și popor, ci doar o formă de arestare a patriei și de aliniere ideologică a poporului, își trage seva din ipocrizie, inconsistență, rivalitate și conflict. De aceea este în permanentă stare de luptă. În afara stării de luptă cu dușmanul imaginar, naționalismul – fie el socialist sau comunist – sucombă.
Din această perspectivă, naționalismul actual este alter ego-ul perfect al progresismului! De aceea, în treacăt fie spus, unul ca Dacian Cioloș a putut trece de la naționalismul comunistoid al Vetrei Românești, la neomarxismul la USR, fără nicio problemă! Progresismul neomarxist este la fel de intransigent, de vigilent, de rigid, de sobru, de militant, de belicos, de isteric, de agresiv și de încarcerant.
Naționalismul este pătruns până în măduva oaselor străbunilor – neapărat (!) magistrali -, de propriul adevăr și de perfecțiunea adevărului său artefactual. Unicul adevăr, de altfel. În virtutea acestui adevăr, în virtutea acestui construct cu pretenția aberantă a perfecțiunii, patria însăși poate fi devastată, poporul însuși poate fi redus la tăcere, istoria cosmetizată, cultura subjugată, adevarul schimonosit, vocabularul alterat. Totul poate și trebuie subsumat comandamentului ideologic naționalist.
Pentru toate acestea, naționalismul este nefast și imposibil de acceptat.
Iată incă un argument irefutabil pentru cei pretențioși. Alain Besançon afirma cu o superbă claritate a analizei, în „Le Malheur du Siecle” / „Nenorocirea secolului” , că nu poți rămâne inteligent sub imperiul ideologiei. De aceea, este de-a dreptul ridicol să pretinzi că ai putea avea un dialog și, cu atât mai puțin unul inteligent, cu un militant ideologic. Când gândirea este suspendată și înlocuită cu fanatismul tipic ideologiei, limbajul nu mai poate folosi la comunicare, la dialog, la cordială polemică și reconfortantă dezbatere, ci doar la propagandă și confruntare. Cum conchidea amar și acid același Besançon, din atari motive, „omul national-socialist și omul national-comunist – cărora li se alătură omul progresist, aș adăuga eu cu deplină acuratețe – se oferă examenului clinic al psihiatrului”.
Fie și numai pentru toate aceste motive expuse aici – analitice, istorice, politologice, raționale, programatice și clinice -, mărturisesc smerit că Alternativa Dreaptă nu cred că va fi vreodată nici naționalistă, nici ideologică și nici ideologizantă, ci se va strădui să rămână mereu patriotică și mereu doctrinară.
Altfel spus, ea va fi mereu clasic liberală, mereu creștin-democrată și mereu conservatoare, mereu cumpătată, mereu predictibilă și frecventabilă moral și etic, mereu dedicată siguranței cetățeanului și nu asistenței lui necondiționate, mereu împotriva statului/guvernului maximal și a defunctei și falimentarei politici de naționalizare, propavaduita halucinant de conservatori pârâti.
Mereu în favoarea pieței libere și a liberei inițiative a cetățeanului în metru capitalist, mereu în favoarea asumării responsabilității personale a cetățeanului și niciodată în favoarea delegării responsabilității acestuia către „statul bunăstării colective” – de fapt, o formă de colectivism involuntar de extracție comunistoidă.
Mereu împotriva înregimentării cetățeanului în indiferent ce tip de contingent ideologic, mereu împotriva economiei de tip asistențialist și inflaționist, a pseudo-științei economice și a imposturii academice.
Mereu în favoarea Credinței Creștine și niciodată în favoarea cine știe cărui filetism sau a cărei erezii.
Mereu în favoarea unor forțe armate performante, motivate, tehnologizate, mereu în favoarea unor politici publice pro-viață și pro familie naturală, a unei Justiții depolitizate și debarasate de inserțiile nefaste ale serviciilor secrete, mereu în favoarea acelor măsuri care să impulsioneze și să consolideze economia de piață prin descongestionarea impozitării, mereu în favoarea asumării răspunderii ministeriale și, generic vorbind, a răspunderii – până la sancțiune penală – a autorităților publice, pentru actele acestora de guvernare, fie ele centrale sau locale.
Mereu în favoarea ideii justificate magistral de von Mises, aceea că acțiunile indivizilor nu depind de ordonanțele guvernamentale, ci sunt declanșate în mod spontan și liber, ceea ce presupune că banii trebuie să fie feriți de influență politică.
Alternativa Dreaptă este și va fi mereu funciarmente dedicată mecanicii democrației, constituționalismului, adevărului istoric și ieșirii imediate a României din starea de frustrare și conflict interior relativă la asasinatele în masă săvârșite de cei peste 1400 de teroriști identificați recent de CNSAS (!), care au acționat la adăpostul găștii cripto-comuniste și KGB-iste care a preluat astfel puterea politică în decembrie 1989, cățărandu-se peste mormanul de cadavre ale inocenților, ce s-au înălțat spre cer strigând „Vom muri și vom fi liberi!”.
Și, nu în ultimul rând, Alternativa Dreaptă știe să dea dovadă de claritate morală și de voință politică indubitabile în exercițiul ei public, prin care susține inechivoc apartenența României la NATO, dar afirmă și că, din interiorul UE, fiind membră a Partidului European al Conservatorilor și Reformatorilor, România trebuie să militeze pentru un alt fel de Europă!
O Europă a națiunilor, montată într-o Uniune neînregimentată în neomarxism și corectitudine politică, o Europă în care să putem crede, măcar în virtutea Declarațiilor de la Paris și de la Reykjavik.
Daniel Uncu