Pentru cei care insistă, subliniez că în speța Ucrainei, evident, nu se poate invoca art. 5 din Tratatul Alianței. E la mintea cocoșului acest fapt, din moment ce Ucraina nu este membră a Pactului Nord Atlantic! Deci, nu despre asta este vorba in speță! Am explicat faptul că România nu are de făcut altceva decât să fie solidara cu Aliații în chestiunea Ucrainei. Punct.
Problema – una dintre ele – este, însă, cea a incongruentelor aliaților, amorsate de Washington și întreținute copios și iresponsabil de establishmentul neomarxist bruxellez – voit dependent de gazele și petrolul rusești! – în gestionarea acestei crize majore. Ceea ce incapaciteaza deja forța de descurajare diplomatică și militară a NATO.
O dovadă a acestei diminuări a potențialului de descurajare este și pretenția aberantă a Moscovei ca NATO să… părăsească România și Bulgaria. Ca să vezi! O asemenea declarație insolenta și sfidătoare nici măcar nu s-ar fi putut imagina dacă o altă administrație ar fi gestionat de la Washington destinele Occidentului.
In plus, așa cum credeam că s-a subînțeles din postarea mea recentă, am îndemnat la cumpătare în amorsarea resentimentelor legitime față de politicile de asimilare forțată a comunității românești din Ucraina și față de alte dovezi de neprietenie ale Kievului relative la București, în acest moment când agresorul principal este gașca de cleptocrati imperialisti, de extracție sovietică, de la Kremlin.
Reiterez faptul că orice fie și numai sugestie care ar putea justifica în vreun fel agresiunea militară instrumentata de dictatorul de la Moscova, împotriva unui stat suveran, indiferent care, este cel puțin indigesta, dacă nu cumva complet toxică, și ea nu face altceva decât apologia revenirii Europei Centrale și de Est sub influența dezastruoasă a Rusiei mijlocita de acest fost kaghebist ratat, ajuns președinte doar grație delirului alcoolic și impotenței politice ale lui Boris Eltin.