1000

20 Citate celebre de la Ronald Reagan

1000Ronald Reagan a fost cel de-al patruzecileapreşedinte al Statelor Unite ale Americii. Prin politica sa intransigentă în confruntarea cuUniunea Sovietică în perioada războiului rece, a avut o contribuţie hotărâtoare la prăbuşirea imperiului comunist din răsăritul Europei şi la afirmarea Statelor Unite ale Americii ca singura super-putere pentru următoarele două decenii.

Pe plan economic, realizează cea mai mare reducere de impozite din istoria americană. În politica externă, se remarcă prin deciziile sale ferme, lipsite de compromisuri.

  1. Nu există răspunsuri uşoare, dar există răspunsuri simple. Trebuie să avem curajul să facem ceea ce ştim că este corect din punct de vedere moral.
  2. Guvernul există să ne apere pe unul de altul. Acolo unde guvernul şi-a depăşit limitele este când a hotărât să ne apere pe noi de noi înşine.
  3. Mai presus de toate, trebuie să ne dăm seama că nici un arsenal şi nici o armă din arsenalele lumii, nu este atât de puternic ca voinţa şi curajul moral al bărbaţilor şi femeilor liberi. Este o armă pe care adversarii noştri din lumea de azi nu o au.
  4. Trebuie să măsurăm izbânda programului de asistenţă socială prin numărul persoanelor care-l părăsesc, nu prin numărul celor care devin beneficiari ai acestuia.
  5. Cineva mi-a explicat diferenţa dintre democraţie şi democraţie populară: este aceeaşi diferenţă ca între o cămaşă şi o cămaşă de forţă.
  6. Socialismul ar funcţiona numai în două locuri: în rai, unde nu este nevoie de el, şi în iad, unde există deja.
  7. socialismDacă în Uniunea Sovietică s-ar îngădui existenţa unui alt partid, ar fi tot o ţară cu un singur partid, fiindcă toată lumea ar adera la celălalt partid.
  8. Niciodată n-am înţeles de ce un finanţator al Partidului Republican este un „motan gras”, iar un finanţator al Partidului Democrat cu aceeaşi sumă de bani este un „filantrop care se gândeşte la alţii”.

  9. Între coperţile Bibliei sunt răspunsurile pentru toate problemele cu care se confruntă omul.
  10. Vad că cei care susţin avortul sunt încă în viaţă! sau Avortul este susţinut doar de cei care s-au născut deja.
  11. socialism_02Pacea nu este absenţa conflictului, ci îndemânarea de a gestiona conflictul cu mijloace paşnice.
  12.  Despre socialism: Dacă o ramură economică funcţionează, impoziteaz-o. Dacă se încăpăţânează să funcţioneze, reglementeaz-o. Daca se blochează, subvenţioneaz-o!
  13. Atunci când vom uita că noi suntem o naţiune supusă lui Dumnezeu, vom deveni o naţiune supusă.î
  14. Libertatea nu este niciodată mai departe de dispariţie decât cu o generaţie. Nu o transmitem copiilor prin sânge. Trebuie să te lupţi pentru ea, să o aperi şi să le-o înmânezi pentru ca şi ei să facă la fel.
  15. Principala datorie a guvernului este să ocrotească cetăţenii, nu să le conducă vieţile.
  16. Fără Dumnezeu, democraţia nu va dura şi nu poate să dureze.
  17. Viitorul nu aparţine celor slabi de înger; aparţine celor curajoşi.
  18. Antreprenorii şi companiile lor mici sunt responsabili de tot ceea ce înseamnă progres economic.
  19. Cred că cel mai bun program social este a avea un job.
  20. Recesiune este atunci când vecinul tău îşi pierde slujba. Depresie este când o pierzi pe a ta.
Posted in Cristian Cernescu, Doctrină, Traian Ranja.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *