Declarația Schuman a fost prezentată de ministrul francez de externe Robert Schuman la 9 mai 1950. Acesta a propus crearea unei Comunități europene a cărbunelui și oțelului, ai cărei membri să pună în comun producția de cărbune și oțel. CECO (membri fondatori: Franța, Germania de Vest, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg) a fost prima dintr-o serie de instituții europene supranaționale care vor deveni în cele din urmă „Uniunea Europeană” de astăzi.Contextul istoric
Pacea mondiala nu va putea fi salvgardata fara eforturi creatoare pe masura pericolelor care o ameninta.
Contributia pe care (numai) o Europa organizata si vie o poate aduce civilizatiei umane este indispensabila mentinerii pacii (mondiale). Fiind de peste douazeci de ani promotoarea unei Europe unite, Franta a avut mereu drept obiectiv esential salgardarea pacii. Europa (unita) nu a putut fi edificata, a cunoscut razboaie.
Europa (unita) nu va putea fi creata dintr-o data si nici ca o constructie finita: ea se va realiza prin pasi concreti, creand mai intai o solidaritate de fapt. Reunirea natiunilor europene reclama ca opozitia seculara dintre Franta si Germania sa fie eliminata: de aceea, demersul trebuie sa vizeze in primul rand Franta si Germania.
In acest scop, guvernul francez propune declansarea imediata a actiunii si focalizarea ei asupra unui obiectiv limita, dar decisiv:
Guvernul francez propune plasarea intregii productii franco-germane de carbune si otel sub o Inalta Autoritate comuna, in cadrul unei organizatii deschise participarii celorlalte state ale Europei.
Punerea in comun a productiei de carbon si de fier va asigura imediat stabilirea unor baze comune pentru dezvoltarea economica, prima etapa a Federatiei europene, si va schimba destinul regiunilor in care de mult timp se fabrica arme de razboi, ale caror victime au si fost in mod constant.
Solidaritatea de productie care va fi astfel creata va face ca un razboi intre Franta si Germania sa devina nu numai de neimaginat, dar sa si fie imposibil din punct de vedere material. Edificarea acestei puternice unitati de productie, deschisa tuturor statelor care vor dori sa participe, va avea drept rezultat faptul ca va furniza, in aceleasi conditii, tuturor statelor pe care le va reuni elementele fundamentale ale productiei industriale, creand astfel fundamentele reale ale unificarii lor economice.
Aceasta productie va fi oferita intregii lumi, fara diferentieri sau excluderi, fiind pusa in slujba cresterii nivelului de viata si a pacii. Europa va putea, cu mult mai multe mijloace, sa treaca la realizarea unuia dintre obiectivele sale esentiale: dezvoltarea continentului african.
In acest fel se va realiza in mod simplu si rapid fuziunea unor interese indispensabile stabilirii unei comunitati economice si se vor pune bazele pentru crearea unei comunitati mai largi si mai profunde intre state aflate mult timp in opozitie si separate de diviziuni insangerate.
Prin punerea in comun a productiei de baza si prin instituirea unei noi Inalte Autoritati, ale carei decizii vor lega Franta, Germania si celelalte state care vor adera, aceasta propunere va realiza primele fundamente concrete ale unei Federatii europene indispensabila obiectivului prezervarii pacii.
Pentru urmarirea realizarii obiectivelor astfel definite, guvernul francez este dispus sa deschida negocieri, pe baza urmatoarelor considerente.
Misiunea care ii revine Inaltei Autoritati comune va fi aceea de a asigura in timpul cel mai scurt: modernizarea productiei si ameliorarea calitatii acesteia; asigurarea acelorasi conditii ale carbunelui si otelului atat pe piata franceza si germana, cat si pe cea a tarilor aderente; dezvoltarea exportului comun catre celelalte tari; egalizarea in privinta progresului conditiilor de viata si a mainii de lucru din aceste industrii.
Pentru atingerea acestor obiective, tinand cont de conditiile foarte diferite in care se gasesc in prezent productiile din tarile membre, cu titlu tranzitoriu, o serie de dispozitii vor trebui puse in practica, inclusiv aplicarea unui plan de productie si de investitii, instituirea unor mecanisme de ajustare a preturilor, crearea unui fond de reconversie care sa faciliteze rationalizarea productiei. Circulatia carbunelui si a otelului intre tarile membre va fi imediat scutita de toate cheltuielile vamale si nu va putea fi afectata de tarifele de transport diferite. Progresiv vor lua nastere conditiile necesare asigurarii repartitiei cat mai rationale a productiei la nivelul de productivitate cel mai ridicat.
Diferit de un cartel international care are drept scop repartitia si exploatarea pietelor nationale prin practici restrictive si prin mentinerea profiturilor crescute, organizatia astfel proiectata va asigura fuziunea pietelor si expansiunea productiei.
Principiile si angajamentele esentiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat intre state. Negocierile indispensabile precizarii masurilor de aplicare vor fi urmarite cu asistenta unui arbitru desemnat de acord comun: acesta va avea sarcina de a veghea ca acordurile sa fie conforme cu principiile si, in cazul unei opozitii ireductibile, va fixa solutia care sa fie adoptata. Inalta Autoritate comuna insarcinata cu functionarea intregului regim va fi compusa din personalitati independente desemnate pe baza paritara de Guverne; un Presedinte va fi ales de acord comun de catre celelalte tari care adera. O serie de dispozitii adecvate vor asigura modalitatile de recurs necesare impotriva deciziilor Inaltei Autoritati. Un reprezentant al Natiunilor Unite pe langa aceasta Autoritate va fi insarcinat cu elaborarea, de doua ori pe an, a unui raport public catre ONU in care se va explica modul de functionare a noului organism, mai ales in privinta salvagardarii obiectivelor sale pacifiste.
Institutia Inaltei Autoritati nu prejudiciaza cu nimic regimul de proprietate al intreprinderilor. In exercitatea misiunii sale, Inalta Autoritate comuna va tine cont de puterile conferite Autoritatii internationale de la Ruhr si de obligatiile de orice natura impuse Germaniei, atata timp cat acestea vor subzista.