Alexandru Marghiloman– perioada de guvernare: 5 martie 1918 – 24 octombrie 1918
n. 27 ianuarie 1854, Buzău – d. 10 mai 1925, Buzău
A fost un om de stat conservator român care a îndeplinit funcţia de prim-ministru al României în anul 1918 (martie – noiembrie) şi a avut un rol decisiv în timpul Primului Război Mondial.
În timpul guvernarii sale s-a semnat actul de Unirea Basarabiei cu România.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Titu Maiorescu– perioada de guvernare: 28 martie 1912 – 14 octombrie 1912, 14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1912
n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, Bucureşti
A fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician şi scriitor român mason, prim-ministru al României între1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice aformelor fără fond, baza junimismului politic şi „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.
Anii 1860 au mai însemnat pentru Maiorescu „prelecţiunile populare“ (conferinţe asupra unor variate probleme de cultură adresate unui public destul de larg), întemeierea Junimii împreună cu prietenii săi I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor şi Th.Rosetti, începerea activităţii de avocat, directoratul la Şcoala Normală „Vasile Lupu“ din Iaşi, înfiinţarea, în 1867, a revistei Convorbiri Literare.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Petre P. Carp– perioada de guvernare: 7 iulie 1900 – 13 februarie 1901, 29 decembrie 1910 – 27 martie 1912
n. 29 iunie 1837, Iaşi – d. 19 iunie 1919, Ţibăneşti, judeţul Iaşi)
În anul 1858 îşi ia bacalaureatul şi se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii dinBonn. În anul 1862 revine la Iaşi şi contribuie la punerea bazei societăţii Junimea (primăvara anului 1864).
A îndeplinit numeroase funcţii politice în cadrul guvernelor care au succedat la conducerea ţării după abdicarea domnitorului Cuza (ministru al Afacerilor Străine, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii, ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, ministru al Finanţelor) fiind ales de două ori preşedinte al Consiliului de Miniştri.
În anul 1891 gruparea „junimistă” se desprinde din cadrul Partidului Conservator şi formează Partidul Constituţional, iar Petre P. Carp este ales preşedinte al acestui nou partid. După fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din România, a fost ales preşedinte al Partidului Conservator(21 aprilie 1907 – 14 mai 1913).
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Gheorghe Gr Cantacuzino– perioada de guvernare:11 aprilie 1899 – 7 iulie 1900, 22 decembrie 1904 – 12 martie 1907
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
George (Gheorghe) Manu– perioada de guvernare: 5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891
n. 26 iulie 1833, Bucureşti – d. 16 mai 1911, Bucureşti)
Manu era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu. Cu gradul de colonel, a fost ministru de război în guvernele Dimitrie Ghica şi Manolache Costache Epureanu (1869-1870) şi inspector de război în guvernele Th. Rosetti şi Catargiu.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Theodor Rosetti– perioada de guvernare: 23 martie 1888 – 11 noiembrie 1888, 12 noiembrie 1888 – 22 martie 1889
n. 5 mai 1837, Iaşi sau Soleşti — d. 17 iulie 1923, Bucureşti
Descendent al unei vechi familii boiereşti, Theodor Rosetti a făcut studii juridice la Viena şi Paris. În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor şiIacob Negruzzi, pune bazele societăţii culturale „Junimea” şi ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 – 1895).
Ca membru al Partidului Conservator a fost de mai multe ori preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru. A deţinut funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României în perioada 19 noiembrie 1890 – 21 noiembrie 1895.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ioan Emanoil Florescu– perioada de guvernare: 4 aprilie 1876 – 26 aprilie 1876, 21 februarie 1891 – 11 noiembrie 1891
n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris
Cabinet de tranziţie, denumit „Ministerul săbiei” de cotidianul german „Deutsche Zeitung” datorită prezenţei celor trei generali (Florescu, Tell, Gherghel).
În cariera sa politică, Florescu a fost unul din conducătorii Partidului Conservator. A fost consilier militar atât al Domnului Alexandru Ioan Cuza, cât şi a succesorului acestuia, Regele Carol I al României, Florescu fiind în acelaşi timp militarul care a construit Armata Română timp de optsprezece ani înainte de Războiul de independenţă.
Un merit semnificativ are şi opera teoretică redactată de Florescu. Printre lucrările sale se numără „Teoria dării la semn“, „Studii şi pregătiri militare“, „Fortificaţiunile“. Cu doi ani înainte de a muri (1891), a prezidat câteva luni guvernul României. Numele său este menţionat printre cele ale fondatorilor Societăţii Literare şi ai Ateneului Român.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Emanoil (Manolache) Costache Epureanu– perioada de guvernare: 20 aprilie 1870 – 14 decembrie 1870
n. 22 august 1820, Bârlad – d. 7 septembrie 1880, Wiesbaden,Germania)
A format un guvern conservator, denumit „cloşca cu pui” deoarece avea în componenţă exponenţii tinerilor conservatori, „juna dreaptă” (Lahovary, Carp, ş.a.).
Manolache Costache Epureanu a studiat în Germania, la Heidelberg, Berlin, Gottingen şi Jena. La această ultimă universiate şi-a susţinut, în 1839, doctoratul în drept. După 1856, s-a implicat în luptele pentru Unire, în calitate de membru al Divanului Ad-hoc din Moldova (1857) şi al Adunării Elective a Principatului (1858). Cariera sa a luat o nouă întorsătură după alegerea ca domn a luiAlexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Între 27 aprilie 1859 şi 3 aprilie 1860, Manolache Costache a fost prim ministru în Moldova, calitate în care a făcut primii paşi către înlăturarea privilegiilor fiscale, a coordonat secularizarea averilor mănăstirilor neînchinate (chinoviilor), a luat măsuri de modernizare a armatei (înfiinţarea unui batalion de geniu) şi a încercat înfiinţarea unor instituţii de credit (bancă naţională şi credit funciar). Între 14 iulie 1860 şi 14 aprilie 1861 a devenit singurul prim-ministru moldovean al Ţării Româneşti.
Sfârşitul guvernării
Punerea în circulaţie a liniei Galaţi-Tecuci şi deschiderea provizorie a liniei Roman-Galaţi-Bucureşti, consorţiul Strousberg cere statului român plata dobânzilor obligaţiunilor scadente la 1 ianuarie 1871. Guvernul român refuză acest lucru motivând că lucrările sunt neterminate şi nici nu sunt bine executate.
Pe acest fond de scandal, cabinetul primeşte vot de blam în Cameră şi Epureanu este nevoit să predea mandatul.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dimitrie Ghica– perioada de guvernare: 16 noiembrie 1868- 27 ianuarie 1870
n. 31 mai 1816 – d. 15 februarie 1897, Bucureşti)
A fost un guvern de coaliţie de nuanţă moderată, reunind atât conservatori, cât şi liberali, în special moldoveni. Poziţiile-cheie erau deţinute de Dimitrie Ghica şi Mihail Kogălniceanu, liderii celor două grupuri.
Carol I a numit un guvern de nuanţă moderată, privit de majoritatea clasei politice ca unul de tranziţie. Acesta avea rolul de a ameliora poziţia internaţională a statului român şi de a stinge discordia care exista în interiorul clasei politice.
Radicalii deţineau în continuare majoritatea în Cameră. Brătianu, ales preşedinte al Adunării Deputaţilor, considerau guvernul un rău necesar, pe care îl acceptau de nevoie.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Lascăr Catargiu– perioada de guvernare: 11 mai 1866 – 13 iulie 1866, 11 martie 1871 – 30 martie 1876, 29 martie 1889 – 3 noiembrie 1889, 27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895
n. 1 noiembrie 1823, Iaşi – d. 30 martie 1899, Bucureşti
Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi., în perioada 1849-1856, a fost prefectul poliţiei Iaşi în . Vederile sale puternic onservatoare, în special în legătură cu reforma agrară, l-au făcut să devină candidatul conservatorilor la tron în 1859. În timpul lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), Catargiu a ajuns unul din liderii opoziţiei şi a primit ajutor din partea lui Barbu Catargiu.
A fost primul guvern numit de noul domnitor al Principatelor Unite Române, Carol I. A fost un guvern de coaliţie, de orientare conservatoare, moderată şi radicală. Încă de la primul discurs susţinut în faţa Adunării, Lascăr Catargiu anunţa că scopul acestui executiv este acela de a-l susţine pe „alesul nostru Carol I”. După ascensiunea Prinţului Carol I al României, în mai 1866, Lascăr Catargiu devine preşedintele consiliului de miniştri (prim-ministru), dar neputând coopera cu colegii săi liberali, Ion Brătianu şi C.A. Rosetti, demisionează în iulie.
După încă opt funcţii ministeriale, culminând cu agitaţia anti-dinastică din 1870 – 1871, Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, un cabinet conservator stabil, care a rezistat până în 1876.
Cel mai important eveniment din viaţa politică internă a fost dezbaterea cu privire la adoptarea noii Constituţii. Constituţia din 1866 a fost cea mai moderna din Europa şi a fost alcătuită după model belgian, fără aprobarea Marilor Puteri, având şi caracterul de prima constituţie internă românească. Încă de la instalarea sa pe tron, Carol a convocat Adunarea Constituantă pentru a-i atribui misiunea redactării şi elaborării unei noi legi fundamentale, care să facă din domnia sa un regim democratic şi constituţional.
„Majestate, aiasta nu se poate”!
În vara anului 1891, a izbucnit scandalul legat de logodna prinţului Ferdinand cu Elena Văcărescu. Regele Carol I, consultându-se cu guvernul, primeşte un răspuns ferm din partea lui Lascăr Catargiu:„Majestate, aiasta nu se poate”! sau, dacă se căsătoreşte, pierde calitatea de moştenitor şi „rămâne simplu particuler”. Regele decide să nu permită căsătoria, cu toată insistenţa reginei Elisabeta, care nu a avut alt rezultat decât exilarea acesteia în străinătate, pentru aproape doi ani. La rândul său, Ferdinand a fost trimis laSigmaringen, unde se va căsători cu principesa Maria, iar Elena Văcărescu va pleca la Paris, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Ion Ghica – perioada de guvernare: 11 februarie 1866- 10 mai 1866, 15 iulie 1866 – 21 februarie 1867, 18 decembrie 1870 – 11 martie 1871, a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 şi în 1870-1871) şi de două ori între 1859 şi 1860, la Iaşi şi la Bucureşti, în perioada în care ţările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.
n 11 februarie 1866, Bucureşti- d 10 mai 1866, Ghergani, Dâmboviţa;
Sfârşitul guvernării
Carol este escortat pe Dealul Mitropoliei. Aici se oficiază Tedeumul, apoi este invitat să depună jurământul în noua sa calitate de domn al Principatelor Unite Române în Palatul Mitropoliei, care era sediul Adunării Constituante. Are loc o şedinţă extraordinară a celor două camere reunite, a guvernului, a Locotenenţei Domneşti şi a Înaltului Cler.
În această atmosferă entuziasmantă, Carol depune jurământul: „Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni ca domn consituţional”. Încă din prima seară, noul domn şi-a anunţat dorinţa de a numi un nou guvern care să reunească reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Apostol Arsache – perioada de guvernare 8 iunie 1862- 23 iunie 1862
n 1789, Epir- d decembrie 1869, Bucureşti;
Apostol Arsache a fost un fervent susţinător al Unirii Principatelor Române, astfel că în şedinţa Adunării Elective a Ţării Româneşti din 24 ianuarie 1859 îi acordă votul lui Alexandru Ioan Cuza. În timpul cabinetului unic, condus de Barbu Catargiu, Arsache primeşte portofoliul Ministerului de Externe. În şedinţa Camerei din 23 iunie, un grup de 26 deputaţi, printre care M. Kogălniceanu, A. Panu şi N. Golescu, au prezentat o moţiune în care se făcea bilanţul guvernării conservatoare a lui Barbu Catargiu. În această moţiune se arăta că în timpul fostului premier nu se dezbătuseră majoritatea proiectelor de legi anunţate în mesajul tronului, nici măcar bugetul, şi nici nu se aplicase unificarea deplină în diversele sectoare de activitate. Ca urmare, a doua zi, interimarul Arsache depune mandatul Consiliului.
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Barbu Catargiu– perioada de guvernare 22 ianuarie 1862- 8 iunie 1862.
n 26 octombrie 1807, Bucureşti – d 8 iunie 1862
Barbu Catargiu era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu. A fost şeful Conservatorilor în timpul lui Cuza, membru în divanul Ad-hoc, ministru de finanţe, apoi în 1862 prezident de consiliu. S-a deosebit ca orator de funte. Discursurile şi biografia sa au fost publicate de A. Demetrescu. La 8 iunie 1862, întorcându-se de la Cameră, a fost asasinat, fiind în trăsură cu prefectul poliţiei N. Bibescu.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bibliografie:
- gov.ro
- wikipedia.ro
- enciclopediaromaniei.ro