Egalitarismul propovăduit de ideologiile stângii este în sine un perfect nonsens. O invalidare a naturii umane, însăși!
Minoritățile sexuale, etnice, culturale, economice, rasiale nu se pot “elibera” în viziunea stăngii decât prin apelul la egalitarism.
Dar, prin natura sa, pe de o parte, individul și grupurile de indivizi doresc (!) să iasă în evidență, să “demonstreze”, să intre în competiție, să se diferențieze și, pe de altă parte, indivizii sunt diferiți prin însăși frumusețea irepetabilitatii acestei minuni numite OM. Omul este o minune irepetabilă!
Diferențierea, neuniformitatea, unicitatea și, apoi, competiția și afirmarea sunt atribute ale spiritului și biologiei umane.
Ontologic, omul nu tănjeste după egalitarism, ci după excepționalism individual, după victoria în competiția devenirii sale. Căci, încă de la bun început, ființa umană a fost rezultatul victoriei în competiția biologică acerbă care s-a dus pentru însămânțarea ovulului matern. Omul este rezultatul unei diferențieri competiționale, finalizate cu apariția vieții însăși. Poate tocmai de aceea, omul este făcut să caute competiția, victoria, plusul care să îl diferențieze victorios de semenii lui. El caută mereu să renască, să repete inconștient actul inițial al propriei ființări, prin fiecare victorie obținută, prin fiecare succes bifat, indiferent că vorbim despre sport, afaceri, cercetare științifică, artă, literatură, muzică sau, vai, război. Renașterea, prin fiecare diferențiere victorioasă, nu îi asigură accesul la egalitarism și insignifianță, ci îi oferă promisiunea entuziasmanta a propriei aspirații, împlinite efemer, la nemurire prin semnificație.
De aceea, egalitarismul nu îl definește și nu are cum să îl satisfacă pe om.
De aceea, egalitarismul propovăduit doar de stânga – dincolo de toate celelalte atribute falimentare și genocidare ale acestei ideologii, pe care istoria le-a consemnat fără echivoc – nu poate fi implementat decât cu forța.
Căci numai cu forța, omul poate fi dezlegat de aspirația lui la nemurire și de dorința întipărită în ADN de a repeta bucuria și minunea renașterii la viață, ori de câte ori are ocazia, prin victorie. Deci, prin diferențiere.
Inclusiv de aceea, ideologia stângii este nătângă, goală de sens și invalidantă prin raportare la adresa naturii umane însăși. De aceea a eșuat în implementare și va eșua de fiecare dată, indiferent de cum își va camufla discursul și intențiile.
În acest context invalidant uman, fac rețetă discursul și acțiunea uniformizante cu potențial dezumanizant. Uniformizarea condiției umane se încearcă a fi impusă de câteva sute de ani, mai vizibil, probabil, de la revoluția franceză încoace. Dar ea s-a instrumentat ideologic și a căpătat relevanță, forță și coerență sub tutela statului totalitar modern. Adică, abia în ultima sută de ani, după apariția marxismului și odată cu variantele sale de implementare practică, concentraționară și genocidara, de la bolsevism la comunism.
În realitățile actuale, pretins post-totalitare, uniformizarea se perpetuează bine mersi cu și mai multă eficiență. Căci ea se impune duios și dorit insesizabil (!?), prin aportul neprecupețit al anumitor autointitulate elite intelectuale, academice și politice, al anumitor influenceri și al mainstream media.
De această dată, așadar, implementarea se produce pas cu pas, fără ajutorul vreunei revoluții sângeroase, fără chemări la luptă armată, fără baionete, gloanțe și servicii secrete aferente, fără morți și răniți. Chiar dacă achitarea morală prin justificare culturală și, uneori, clemență juridică, acordata teroriștilor islamiști, spre exemplu, ne-ar putea oferi robuste argumente în sprijinul constatării că, în acest fel, Nouă Stângă și-a asumat o nouă formă de revoluție armată, îndreptată împotriva Occidentului capitalist și democratic, de Occidentul capitalist si democratic.
De fapt, de un anumit Occident…
Altă dată, se mai folosește drept pretext și câte-o pandemie reală, peste care se țese halucinant o narațiune panicardă, pentru a se verifica pe viu (!) permeabilitatea la uniformizare asistențială a indivizilor și eficacitatea tehnicilor de implementare a inregimentarii.
Când nu avem, însă, de a face cu asemenea momente de grație, ne confruntăm cu apelul global – cu pretenții umanitare, al elitelor Noii Stângi, dominate de ONU, OMS, establishmentul stangist politic bruxellez, ONG-urile de varii deonominatii discriminante pozitiv – la retorica înțelegerii și solidaritatii umane dar, vai, în același timp, prin intoleranță totală față de orice poziție sau opinie neconformă, prin înregimentări nivelatoare de tip corporatist sau/și etatist – un binom din ce în ce mai prezent în realitatea organizarii socio- economice mondiale -, prin abordări terapeutice, medicale, neindividualizate, de masă, obligatorii, prin impunerea de angajamente culturale impregnate de ideologia nivelatoare a corectitudinii politice, prin încercări asidue si agresive de unificare planetară a religiilor, prin încurajarea politicilor migraționiste, deconstructiviste identitar, prin crearea de monede unice, prin impunerea de cedări succesive ale atributelor suveranitatilor naționale. Enumerarea nu este, evident, exhaustivă…!
Concluzia amară mi se pare de domeniul evidenței înfricoșate. Suntem martorii și, implicit, victimele unui nou experiment socio-politic și economic, ranforsat de Noua Stângă, prin egalitarism și uniformizare.