Să mori de râs, nu altceva! Condamnatul penal, Liviu Dragnea, președintele unui partid de hoți, acuză posibile fraude electorale, la alegerile din decembrie! Mai mult, infractorul politic reia sloganul electoral mincinos al campaniei electorale , din 2012, al Grupului Infracțional Organizat, numit impropriu USL și vrea DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT!

Liviule, se spune că, în viaţă, trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti fiindcă s-ar putea să se îndeplinească! Nimic nu pare mai adevărat decât situaţia în care se află acum defunctul USL! Vă mai amintiţi ce ne promiteau ei în campania, din 2012? Dreptate până la capăt! Iată că atunci când justiţia a început să facă într-adevăr dreptate până la capăt USL-istilor liberali, care au furat cu dreapta şi USL-istilor social democraţi, care au furat de-au rupt cu stânga dar vor să fure şi în continuare sau lui Liviu Dragnea, fiindcă a furat voturi , cu amândouă mâinile, la referendum, se pare că începuse să nu le mai priască propriul slogan!
De exemplu acum vreo trei ani când USL-ul era viu și vioi, eram suparat ca am ratat arestarea varanului securist Voiculescu, cel care a păgubit statul roman, deci pe noi toţi, cu vreo 60 de miloane de euro arestare pe care o aşteptam cu mare nerăbdare de câţiva ani! Iata că s-a gândit însă, tot atunci, clovnul de Radu Mazare, baron de Constanţa, să-mi faca o bucurie neaşteptată, fiind săltat de DNA de la o crâşmă din Herestrău, tocmai când se pregătea să plece să-şi viziteze proprietăţile din Madagascar, căci cele din Brazilia le vizitase deja! Evident proprietăţi de zeci de milioane de euro, dobândite în mod onest şi achitate din salariul de primar social democrat cinstit de 1000 de euro/lună! Adică mai pe şleau dacă n-a furat nu i-ar ajunge nici salariul de bugetar pe trei vieţi ca să-şi achite proprietăţile, başca să mai ducă o viaţă de huzur, prin cluburi de fiţe înconjurat de fătuci social democrate analfabete, dar bine dezbrăcate!
Întâmplarea mi-a adus în minte nişte versuri de Toparceanu:
Unui om sarac, într-o dimineaţă
I-a murit o rață
Dar nu trecu o lună
Și-i muri si soacra
Tot de moarte bună!
Morala:Nu te întrista, orice-ar fi să fie
După supărare, vine bucurie!
Care a fost reacţia lui Mazăre?
Evident că s-a declarat victimă politică a odiosului regim Băsescu! Să reamintim şi alţi martiri ai luptei antibăsiste, dintre cei mai cunoscuţi membri ai Grupului Infracţional Organizat, numit impropriu USL, care dau cu subsemnatul la DNA, sau sunt încarceraţi deja! Din aripa liberală, adică dintre cei care fură cu dreapta: cunoştinţele noastre ieşene Relu Fenechiu, care transforma banii statului în bani de partid şi personali, Cristian Adomniței, Tudor Chiuariu, Mişu Vlasov şi Varujan Vosganian, ultimul fiind „miruit” și salvat de vreo două ori de imunitate și apoi „transferat” la ALDE noi, infractorii lui Tăriceanu dar şi Aristotel Căncescu, Horea Uioreanu, Valeriu Țurcanu, Dan Radu Ruşanu, Laura şi Daniel Chiţoiu, sau Valentin Silaghi! Din aripa PSD-istă, adică cei care fură cu stânga, se remarcă baronul de Iași Gigi Nichita, cercetat pentru o șpagă de vreo două milioane de euro și acum transferat la partidul tomberon PRU , adică Partidul Rebuturilor Umane dar și Victor Ponta, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Adrian Severin, Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, Dan Șova, Cătălin Voicu, Constantin Nicolescu și Toader Pendiuc, de la Argeş, Bunea Stancu, de la Brăila, Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre, de la Constanta, Adrian Duicu, de la Mehedinţi, Olguța Vasilescu și Ion Prioteasa, de la Craiova, Sebastian Ghiță și familia de mafioți prahoveni, Cosma, unde tatăl, Mircea a fost condamnat la 8 ani de închisoare iar fiul Vlad a fost condamnat la 5 ani de închisoare și lista poate continua la nesfârşit, cu hoți mai mici sau mai mari, căci concurenţa între PNL şi PSD, privind titlul de cel mai corupt partid din România a fost şi rămâne extrem de acerbă!

Este clar ca in PSD domneste o cultura infractionala, adica o solidaritate colectiva cu hotii! De exemplu, rugat să comenteze situația lui Costica Nicolescu, , condamnat la 9 ani şi jumătate, cu executare, pentru fraudarea fondurilor europene: deputatul PSD Mircea Drăghici a declarat: „Cel puţin în buna intenţie a dumnealui nu trebuie să avem nicio ezitare. Acest om de care toţi preşedinţii prezenţi la Orăştie m-au întrebat a rămas un om al Argeşului cu intenţii bune. Numai cine nu munceşte nu greşeşte, iar mai departe fără comentarii”.Ați priceput, oameni buni, cum stă treaba la PSD ? NUMAI CINE NU MUNCESTE NU FURĂ. Trebuie să recunoastem că întemeindu-si etica pe acest principiu, pesedistii sunt consecventi si coerenti atunci când îsi apără hotii!.
Dacă nu vă amintiți cine este este Costică Nicolescu vă putem spune că prin 2012,aici la Pitești s-a lansat acest slogan ridicol și mincinos, DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT, când toți infractorii PSD-iști enumerați mai sus s-au adunat să-l sprijine pe acest mafiot în lupta sa cu justiția! De aceea spunem că trebuie să ai grijă ce-ți dorești căci dacă o să urmăriți poza„famigliei” PSD-iste veți vedea că sloganul le-a purtat ghinion iar majoritatea „însetată de dreptate” a ajuns după gratii” sau se află ăn pragul pușcăriei!

Iată ce spunea Ponta in turneu electoral în aprilie 2014, despre baronul de Argeş, Constantin Nicolescu “Eu cred că dreptate se va face până la capăt în ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu (…) Atunci îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu şi celorlalţi mulţi care nu au putut să fie învinşi la vot şi atunci s-a încercat în cazul multora să fie învinşi pe alte căi.” La altă reuniune internă Ponta le spunea baronilor locali: “Oamenii ştiu foarte bine că eu nu mă dezic nici de Duicu, nici de Prioteasa, nici de toţi ceilalţi care au probleme doar pentru că PSD stă foarte bine acolo. Ştiam cu toţii că asta se va întâmpla până în noiembrie!” Deci care era mesajul transmis baronilor locali? Furati in continuare, dar trageţi tare ca să ma scoateţi preşedinte, în noiembrie, căci şi eu la rândul meu, din noiembrie încolo, am să vă salvez de puşcărie, fără să-mi pese de justiţie şi de statul de drept! Din nou sloganul le-a purtat ghinion PSD-istilor, în alegerile prezidențiale, din noiembrie 2014, pe care Ponta le-a pierdut rușinos! Mai mult peste un an, în noiembrie 2015, în urma tragediei de la „Colectiv” și a protestelor, fără precedent, care au urmat, România a scăpat și de Guvernul Ponta, cel mai corupt și mai incompetent guvern , care a condus vreodată țara!
Justiția și-a urmat drumul neabătut iar plagiatorul mitoman, Victor Ponta, a ajuns sub control judiciar și cu averea sub sechestru!

Așa că Liviule, nu te văd bine! Ideea că , după alegeri, voi PSD-istii, veți încăleca, din nou Justiția, care va judeca pe bază de directive de partid, este o iluzie în care nu mai crede nici măcar „Nea Nelu”, președintele vostru de onoare, care va răspunde de crimele Revoluției și Mineriadelor!
N-a fost posibilă subordonarea totală a Justiției, așa cum v-a cerut imperativ mentorul USL, securistul infractor, Dan Voiculescu, nici măcar când Grupul Infracțional Organizat, numit impropriu USL a câștigat alegerile cu o majoritate de tip nord-coreean, în 2012!
Dacă ai scăpat, după hoția de la referendum doar cu doi ani , cu suspendare știi că „ulciorul nu merge de multe ori la apă”! Știi și tu foarte bine că vin dosarele din urmă iar scenariul unei percheziții, cu mascați, la sediul PSD, la domeniul baronial de zeci de hectare din Alexandria, la cele vreo două reședințe conjugale social-democrate, devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai plauzibil!

Mă tem că sloganul DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT, îți va purta ghinion și ție, ca și lui Ponta!

