PODUL DE FLORI-11 IULIE 2015-9

UNIREA- OBIECTIV NAȚIONAL!

Oare este George Simion un Iurie Roșca al anului 2016?

MOTTO: „Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austrieci, nici Basarabia de ruşi, ci prin fraudă”. (Mihai Eminescu Timpul, 1 martie 1878)


Răpită din trupul Moldovei în 1812, de către Imperiul Ţarist, prin fraudă după cum ne spune Mihai Eminescu, revenită la trupul reîntregit al României odată cu Marea Unire din 1918, răpită de Stalin în 1940, ca urmare a odiosului pact Ribbentrop- Molotov, eliberată de trupele române în 1941 și ocupată din nou de URSS, „Imperiul Răului” în 1944, Basarabia rămâne o rană deschisă în trupul României. Nici o provincie românească nu a fost atât de martirizată, în epoca comunistă, ca Basarabia! Românii basarabeni au dat sute de mii de victime în gulag-urile sovietice, în închisorile bolșevice și sute de mii de deportați, în Siberia sau în deșerturile Asiei Centrale.


img_0234

 

De aceea există o mare sensibilitate a oricărui român privind Basarabia! Toți ne dorim ca centenarul Marii Uniri, din 2018, să găsească România Unită, în vechile hotare! Se nasc însă două întrebari:

  1.  Care este calea dreaptă spre Unire?
  2. Oare toți „unioniștii” fanatici și de multe ori violenți, slujesc cauza Unirii?

 

 

„Fratele Iurie”
Îmi aduc aminte că prin aprilie 1990, în calitate de tânăr vicepreședinte al PNȚCD Iași, am fost delegat de către partid, alături de reprezentanții Asociației București -Chișinău, organizată de PNȚCD, de Asociația ieșeană, Pro Basarabia-Pro Bucovina, și de oficialități ieșene, invitate de Prefectura Iași, să particip la organizarea primului „Pod de Flori”, din 6 mai 1990! Atunci, în Aula Universității, l-am cunoscut pe Iurie Roșca, care făcea parte din delegația Republicii Moldova, care negocia organizarea evenimentului. Deși eram cam de aceeași vârstă Iurie Roșca, aureolat de lupta cu „imperialii”, cum îi plăcea să spună, era pentru mine un adevărat erou al luptei de emancipare națională, o adevărată icoană! Părea foarte modest iar când îmi spunea „Frate Traian”, eram în al nouălea cer căci mă simțeam …aproape egalul acestui erou național! Mă impresiona în mod deosebit și mă mira, în același timp, influența deosebită pe care o avea în rândul delegației basarabene, unde erau reprezentanți ai oficialităților (Paza frontierei și/sau Vama), oficialități ale…CSI! Noi românii, abia îndrăzneam să sperăm că vameșii și cei de la Paza frontierei sau cum se numeau pe atunci, cei care păzeau atunci Prutul din sute de turnuri de pază, ne vor permite să ne apropiem de Prut ca să ne salutăm cu frații noștri basarabeni și să le trimitem flori peste apă! Spre surprinderea noastră „Fratele Iurie”, președinte executiv al Frontului Popular din Moldova, care nu avea nici o funcție oficială, a plusat și a spus că partea basarabeană va permite …trecerea Prutului și nu l-a contrazis nimeni, din delegație, dar să permitem și noi trecerea pe malul românesc!
1990-podul-de-flori-prutVă dați seama cât de rușinat mă simțeam când „Fratele Iurie” ne-a spus simplu: „Vorbesc eu cu băieții , de pe malul nostru” deci deschisese…granița CSI iar noi n-am putut să ne luăm nici un angajament, căci oficialitățile locale trebuiau să obțină, în prealabil, o aprobare , de la București, a Guvernului României!

„Podul de Flori” s-a desfășurat pe 6 mai 1990 și a fost un mare succes! Un milion de frați români, vremelnic despărțiți de Prut, au trecut de pe un mal pe altul, s-au îmbrățișat, au mâncat împreună, la iarbă verde, au ciocnit un pahar de vin și-au făcut reciproc cadouri, în special cărți și s-au vizitat reciproc!

A fost o mare și înălțătoare sărbătoare a națiunii române!
podul-de-flori-2În 1991, la congresul PNȚCD, Iurie Roșca a fost prezentat de Seniorul Corneliu Coposu drept reprezentantul Frontului Popular, din Moldova, partid înfrățit cu PNȚCD, a luat cuvântul la deschiderea lucrărilor Congresului și a fost aclamat , la scenă deschisă. După cum mi-a mărturisit, mai târziu, pentru „Fratele Iurie” a fost momentul de glorie a vieții sale!

M-am revăzut cu „Fratele Iurie”, în primăvara lui 1992, când tot din însărcinarea PNȚCD, am însoțit o delegație de ziariști belgieni , care dorea să ajungă în zona de conflict, din Transnistria. Singura soluție, pe care am găsit-o a fost să-i duc la Chișinău, la sediului Frontului Popular Creștin și Democrat (își schimbaseră denumirea) ca să-i predau lui Iurie Roșca! Nu reușisem nici un aranjament telefonic prealabil, căci între Iași și Chișinău legăturile telefonice treceau…prin Moscova și obținerea unei legături putea dura și câteva zile, deci călătoream aproape în necunoscut! Vă dați seama ce însemna să ceri informații, în limba română, într-un Chișinău filorus, mai ales despre Frontul Popular simbolul românismului! Într-un târziu am reușit să ajungem la Frontul Popular și i-am prezentat pe ziariști „Fratelui Iurie”! Acesta părea obosit, preocupat, spunea ca n-a dormit de mai multe noptí si că abia a venit de pe front, unde Frontul Popular pierduse un voluntar dar totusi nu părea să aibă prea multe informații, despre lupte, care i-ar fi putut interesa pe ziariști. I-am predat pe ziariști iar despre odiseea trecerea vămii CSI, către Iași când vameșii vorbeau numai rusește și nu puteau înțelege deloc că tu n-ai cheltuit nici măcar o copeică, poate altădată! Ce mult mi-a lipsit, la vama, Fratele Iurie!
Tot în 1992 „Fratele Iurie” ne-a vizitat, la Iași, cerându-ne sprijin pentru a aduna semnături pentru candidatura la președinție a lui Mircea Druc, președintele Frontului Popular Creștin și Democrat din Moldova! Ne-a vorbit, cu mult patos, despre importanța candidaturii unui român, din Basarabia, la Președinția României pentru a demonstra tuturor că basarabenii sunt și ei români și a fost atât de convingător încât toată conducerea PNȚCD Iași a semnat pentru Druc deși candidatul nostru era Emil Constantinescu! Am fost desigur asigurați că sunt realiști nu-și fac iluzii privind câștigarea Președinției, că nu vor ataca candidatul nostru iar la turul II vor face declarație de susținere pentru Constantinescu! Nici una dintre promisiuni nu s-a realizat! Unionistul Mircea Druc s-a dovedit un „iepure KGB-ist”, care a tras pentru Iliescu, l-a atacat permanent pe Constantinescu și n-a făcut declarația de susținere, la turul II!
Mult mai târziu, prin 1997, când am vizitat partidul frate, de la Chișinău, eu fiind parlamentar PNȚD iar „Fratele Iurie” era vicepreședintele Adunării Deputaților și Președinte al Partidului Popular Creștin și Democrat, devenit al doilea partid al țării, acesta s-a scuzat spunând că a fost păcălit și el de către Druc și că habar n-a avut despre relațiile acestuia cu KGB-ul, care începuseră să transpire, prin presa românească! Culmea, este că, de această dată eram cu echipa de fotbal a Parlamentului României, care a jucat o dublă cu echipa similară a Parlamentului Moldovei, la Chișinău și București! „Fratele Iurie” nu juca fotbal dar a adus tot partidul, în tribună, cu steaguri românești și cu bannere unioniste făcându-ne galerie, spre necazul parlamentarilor comuniști, majoritari în echipa Moldovei, chiar dacă PPCD avea și el doi titulari, inclusiv portarul, veteran din Transnistria! Ne-am mai văzut și prin 1999, tot la Chișinău dar ne-a mai vizitat și el , cu diverse ocazii, pe la Iași sau București! Mai apăreau , din când în când, zvonuri prin presă precum că „Fratele Iurie” ar fi implicat în diverse șmenuri, urât mirositoare, cu iz mafiot,dar evident că nu le puteam da crezare!
După 2000 s-a produs dezastrul nostru electoral iar PNȚCD nu a mai intrat în Parlament! În Basarabia comuniștii câștigau alegerile, fiind probabil primul partid comunist, din lume, care ajungea la putere prin alegeri și nu prin lovitură de stat iar PPCD cu vreo 10% era al treilea partid! Comuniștii nu aveau majoritatea și atunci a apărut catastrofa! PPCD votează alături de comuniști schimbarea Constituției, eroare corectată abia în 2016, Voronin devine președinte, ales în Parlament, „Fratele Iurie” devine vicepreședinte al Adunării Deputaților iar o serie dintre acoliți săi primesc sinecuri guvernamentale! Apar disensiuni , în partid, iar „Fratele Iurie se desparte de principalii și cei mai vechi colaboratori ai săi; Vlad Kubreakov și Vasile Secăreanu! Mai mult, Vlad Kubreakov, devine victima unei răpiri, de tip mafiot și este ținut prizonier mai multe luni iar ulterior, după ce evadează, în condiții neclare, îl acuză public pe „Fratele Iurie”!
alexandr-dugin-iurie-rosca-prietenul-rusiei-1407320669

 

În 2004 PPCD, o mare dezamăgire, este părăsit de electorat și nu mai intră, în Parlament! „Fratele Iurie” nu vrea să se mai ascundă părăsește unionismul și devine, pe față, propagandistul Moscovei! Afișează relații de prietenie strânsă cu Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin , căruia îi traduce „operele”…în limba „moldovenească”, privind integrarea tuturor țărilor ortodoxe în „Uniunea Euro-Asiatică”!
Se afișează cu Dughin peste tot și îi intermediază acestuia legături în România, cu „conservele rusești”, pentru a facilita propaganda filorusă! Multi dintre prietenii lor comuni, in frunte cu Ion Iliescu si Adrian Nastase, apar ulterior pe asa numita „Lista lui Dughin„, privind ” oamenii de incredere” ai acestuia!

Despre Iurie Roșca, Dughin a scris într-o postare de pe rețeaua de socializare facebook:
„Politicianul din Moldova cu cea mai mare perspectivă. Creștin ortodox. Tradiționalist. Conservator. Susținător al pluralismului politic. Promotor activ al identității moldovenești. Prietenul Rusiei”, mai scrie Dughin.
„FRATELE IURIE” A NĂPÂRLIT COMPLET ȘI A (RE)DEVENIT MARE KGB-ist, DIN MARE UNIONIST! ADIO, „FRATE IURIE”!

George Simion (sau „Fratele Simeon”?)
Am participat la Marea Adunare Natională, de la Chișinău, din 5 iulie 2015, precum și la marșul unionist care a urmat! Încă de atunci, am avut mari rezerve asupra lui George Simion și l-am comparat cu Iurie Roșca, marele unionist al anilor 90, care a organizat primul Pod de Flori, în 1990 și care, până la urmă, s-a dovedit un mare KGB-ist! Toate rezervele mi-au fost confirmate ieri, 23.10.2016, când acest individ s-a dedat la niște provocări mizerabile, care facilitează alegerea unui președinte rusofon la Chișinău și destabilizează România, în prag de alegeri, în beneficiul PSD, PRU și PMP! În primul rând, la Chișinău, singurii parlamentari, care au participat, la adunare erau de la PRU, Partidul Rus…, pardon România Unită, construcție dirijată de Moscova după un tipar, utilizat și în alte țări cum ar fi Belarus, Polonia, etc.

 

PODUL DE FLORI-11 IULIE 2015-6În al doilea rând, la Ungheni, pe malul Prutului, George Simion și alți lideri ai mișcării unioniste, „Acțiunea 2012”,    i-au adus laude și mulțumiri primarului interimar PSD, Mihai Chirica, pentru sprijinul acestuia în organizarea „Podului de Flori” transformându-se astfel în agenții electorali ai acestuia! Primarul PSD a fost singurul lăudat, în condițiile când fusesem o mulțime de voluntari ieșeni și multe organizații implicate direct în organizarea acestui eveniment!
Cu toate că nu a fost membru în niciun partid politic, George Simion şi-a manifestat public susţinerea pentru anumiţi politicieni. La alegerile parlamentare din 2012 el a postat pe blog poze cu buletinul de vot şi a explicat că a votat numai candidaţii care au semnat „Pactul pentru Basarabia“. Astfel, la Senat, George Simion a pus ştampila de vot pe candidatul Partidului România Mare, Emil Străinu. Simion şi-a exprimat în mai multe rânduri dezamăgirea faţă de preşedintele Klaus Iohannis şi simpatia faţă de Victor Ponta: „Multe lucruri i se pot reproşa guvernului Ponta dar acţiunile în Basarabia nu îi pot fi negate. În actuala criză din ambele state, proiectul de suflet al fostului prim-ministru a fost refuzat de către preşedintele Iohannis“, scria el, la finalul anului trecut, pe blogul său de pe adevarul.ro.
Momentele alese de către liderul Acțiunii 2012, pentru mitinguri si actiuni de strada, sunt de fiecare dată prost alese, atât în România cât și în Basarabia (R. Moldova). Ai putea crede că de fiecare dată acționează nu în interesul Unirii, ci în interesele celor care nu vor acest lucru. A avut manifestații și în Chișinău, exact în momentele cele mai tensionate, când Moldova avea nevoie de stabilitate, când fostul guvern a picat, când țara era într-o criză instituțională, Simion convoca exact atunci mitinguri și marșuri. La fel de nepotrivită a fost acțiunea de ieri, de la București, încheiată cu violențe, parcă organizată special, pentru a da muniție antiunioniștilor basarabeni, la alegerile din 30 octombrie a.c. dar și pentru a șubrezi guvernul Cioloș, în preajma alegerilor parlamentare, din România!
Actiunea provocatorilor, care au atacat ieri pe jandarmi, obligîndu-i să riposteze, folosește extrem de mult alegerii unui Președinte rusofon, în Basarabia! Reacția jandarmilor a fost prostească și nu a făcut altceva decât să amplifice emoția. Provocatorii care au fost aduși la miting pentru a crea incidentele din stradă, probabil sunt aceeași oameni, din galeriile de fotbal, care pentru câteva sute de lei merg să demonstreze. Autoritățile au acționat prost și Ministrul de Interne, căruia i se cere demisia, pentru a bulversa organizarea alegerilor, trebuie să facă o analiză la sânge pentru a stabili dacă este incompetență, proastă organizare sau poate chiar sabotaj!

400x200_adevarul-ro

sursa foto: adevarul.ro

Sloganul lui DODON este „jandarmul român nu va fi la noi stăpân”!

Acesta cultivă toate spaimele basarabene, inoculate de bolșevici în Basarabia, privind românii, cum ar fi stereotipul privind „palma grea a jandarmului român”! Momentul a fost speculat de mai mulţi oameni politici: Eugen Tomac şi Sebastian Ghiţă care au mers la secţia de poliţie pentru a se revolta public faţă de reţinerea tinerilor, desi aceştia încălcaseră inutil legea! Ghiţă a intrat în direct la România TV şi a atacat guvernul Cioloş. Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care, de asemenea, lovea în cuplul Iohannis – Cioloş: „Guvernul «Iohannis- Cioloş» a venit la Putere în urma unor demonstraţii publice NEAUTORIZATE! Azi au folosit forţa împotriva participanţilor la «Marşul unionist»! Şi va fi din ce în ce mai rău. Pregatiţi-vă stimaţi concetăţeni – mai ales dacă îndrăzniţi să nu votaţi pe 11 Decembrie cu «Iohannis- Ciolos – PNL – USR» sau dacă mai vreţi să protestaţi pentru drepturile dvs. să ştiţi ce vă aşteaptă! WINTER IS COMING!“. Dupa miting, Codrin Stefanescu a facut un turneu pe la televiziunile de ştiri, unde a acuzat Guvernul Cioloş că manifestanţii au fost „bătuţi fară milă”. El a mai susţinut că jandarmii au ordin să tragă în populaţie pentru a-i apăra pe „tehnocraţi”. Pe deasupra Băsescu nu numai că n-a ajutat Unirea dar prin, declarația lui golănească anti Cioloș, chiar a pus gaz peste foc! Dar de fapt ce treabă avea Cioloș, care se pare că nici nu se afla în țara, cu acest miting și cu provocatorii conduși de Simion, care aveau corturile pregătite să ocupe Piața Universității? Cum ar putea să rezolve Guvernul Cioloș problema Unirii, în cele două luni care i-a mai rămas de mandat, Unire pe care n-au rezolvat-o celelalte guverne în 26 de ani? De ce vroia neapărat George Simion să stea să-l aștepte pe Cioloș, ca să obțină promisiuni privind Unirea? Poate doar ca să audă din gura lui Cioloș că nu-și poate lua angajamente politice, de asemenea anvergură iar apoi să poată scanda, din toți rărunchii, alături de Sebastian Ghiță, care probabil a cumpărat corturile nou nouțe, alături de Băsescu și alături de Codrin Ștefănescu: „Jos Guvernul Cioloș!” și „România, stat polițienesc!” ?

 

6bcc9263063a74dc968e86125cf5c811Dar ce-ar putea să le spună altceva Cioloș decât că își încheie mandatul peste două luni iar promisiuni unioniste nu le poate face decât viitorul guvern având susținere politică? Poate Gheorghe Simion nu știe asta dar nu știu acest lucru nici măcar politicienii, Băsescu, Ponta și Ghiță, care și-au dat mâna ca să-i ceară demisia? Liderul unionistilor vopsiti, Simion, și-a insușit agenda anti-DNA a politicienilor infractori! Cica politicienii romani „îşi pierd timpul cu asta, in loc sa se ocupe de Unire.”
Ca să-și salveze pielea infractorii politici sunt în stare să dea foc la țară!
Interesant este că după ce George Simion organizase instalarea corturilor și ocuparea pieții universității, pe termen nelimitat, s-a pleoștit brusc și a dizolvat manifestația chiar a doua zi! L-a descurajat lipsa de sprijin popular, pentru demolarea guvernului, schimbarea atitudinii lui Băsescu, care le-a spus că totuși mitingul era neautorizat iar riposta jandarmilor legală și asta nu mai după o zi de când le spusese cu totul altceva ori s-au schimbat ordinele, de la anumite structuri oculte , care și-au dat seama că acțiunea diversionistă a fost ratată? În orice caz a fost ceva!

Precizez că nu-l confund pe George Simion, care poate fi un provocator, de tipul lui Iurie Roșca, cu miile de tineri de bună credință, din România și Basarabia, sau cu unionistii parul alb care cred, cu adevărat, în Unire și luptă pentru idealul național! Alaturi de cei in varsta am organizat primul Pod de Flori, acum 26 de ani, iar alaturi de tineri am marsaluit pe strazile Chisinaului si ale Iasului, in vara lui 2015! Tot ce le cer acestora este să judece cu capul lor, dacă toate acțiunile la care-i îndeamnă George Simion slujesc idealului național! Eu aș zice că nu și că multe au chiar un scop contrar, de a compromite ideea unionistă! Și, mai ales, aș zice că nu, fiind pățit cu un alt mare unionist sau mai degrabă cu un mare KGB-ist, în blană de unionist, „Fratele Iurie”!
NU AȘA SE FACE UNIREA, „FRATE SIMEON”!

24 Octombrie 2016

Posted in Traian Ranja.

3 Comments

  1. Im now not positive the place you’re getting your info, however great topic. I must spend some time learning much more or figuring out more. Thank you for fantastic information I used to be on the lookout for this information for my mission.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *