Alternativa Digitală – susținem elaborarea unui program național și european, realizat in colaborare cu marile companii, de modificare a cadrului legal, educativ, fiscal, financiar și operational, care să ofere cele mai bune șanse de afirmare în mediul privat tinerilor care doresc să performeze în antreprenoriatul din domeniul IT;
Alternativa infrastructurii – susţinem implementarea unui sistem de transport eficient economic, sustenabil, sigur, cu impact redus asupra mediului, prin dezvoltarea infrastructurii de transport în lungul rețelei TEN-T rutiere si feroviare, prin crearea cadrului adecvat investitiilor autohtone si străine în domeniu, precum și prin absorbția banilor europeni; Susținem implementarea cât mai rapidă a importantului proiect investițional, finanțat din bani europeni, „Autostrada Unirii”, Ungheni-Iași-Tg. Mureș, proiect prevăzut în Legea A8, promulgată în Decembrie 2018!
Alternativa democratică – susținem si promovăm lupta împotriva coruptiei, în spirit European, concomitent cu consolidarea tuturor instituțiilor statului de drept în spirit euro-atlantic;
Alternativa traditională – susținem familia tradițională, heterosexuală si morala creștină în viața societății românești, concomitent cu afirmarea ethos-ului autohton in corul integrator european; propunem elaborarea unui Program national și european de impulsionare a natalității si de susținere a familiilor heterosexuale, la nivel european.
Alternativa creștină – suntem pentru afirmarea, la nivel național și european, a identității și valorilor creștine, pe care s-a construit cultura și civilizația occidentală. Sanctitatea vieții este o valoare pentru noi, de la concepție până la moartea naturală.
Alternativa europeană – susținem reforma profunda a Uniunii Europene, de la o Europa birocratică, plina de reflexe autocratice, gata sa isi nege rădăcinile iudeo-crestine, propria cultură și pregatită să nu mai recunoscă suveranitatea națională a țărilor membre, la o Europă cu mai multă democraţie, flexibilitate, mobilitate si simț identitar individual, consolidată printr-o piaţă unică europeană si nicidecum printr-o utopie autocrată de tip Statele Unite ale Europei sau „Europa cu mai multe viteze”.
Alternativa nord-atlantica – susținem reafirmarea locului Romaniei în cadrul Aliantei Nord-Atlantice și consolidarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, concomitent cu dezvoltarea capacităților militare și de apărare ale țării, prin creșterea bugetului pentru apărare; susținem o atitudine extrem de proactivă și de fermă față de pretențiile hegemonice ale Rusiei, în zonă;
Alternativa națională– susținem suveranitatea națională iar politica noastră va avea, în prim plan, interesul românilor. România este cea mai mare țară din Balcani și a doua după Polonia din Europa de Est. Avem o poziție strategică, resurse naturale și umane, o economie cu perspective de creștere și suntem membri cu drepturi depline în cea mai importantă structură de securitate, NATO, și cea mai mare alianță de state naționale, pe baze economice și de drepturi și libertăți, UE. Avem, așadar, toate atuurile pentru a ne promova interesele naționale, inclusiv în cadrul Uniunii Europene. Idealul nostru este reunificarea, pe cale pașnică, a României cu teritoriile sale istorice, vremelnic despărțite de trupul țării: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței.
Alternativa siguranței cetățeanului – Ne manifestăm opoziția față de politicile migraționiste ale Uniunii Europene si ale ONU si față de viitoarea ratificare de catre Parlamentul de la Bucuresti a Pactului pentru Migrație, semnat la Marrakesch in 10-12 decembrie 2018. Asigurarea liniștii publice si protejarea vieții cetățenilor țării, concomitent cu pastrarea identității culturale a poporului roman, ne preocupă foarte mult, în noul context european.
-
Alternativa educației-Ne dorim o Românie educată și sănătoasă, suntem pentru calitatea în cadrul învățământului de stat, dar și pentru susținerea școlilor private cu programe școlare variate și legiferarea sistemul homeschooling. Ne dorim o piață a educației după principiul european „banii urmează elevul”, pentru o competiție reală și motivată între instituțiile de învățământ. Dorim stoparea ingerințelor Agendei LGBTQ+ si a ideologiei de gen în curricula de învățământ de la toate nivelurile, ingerință manifestată deja, în învățământul românesc ca efect al Convenției de la Istanbul.
Buna ziua ,platforma hm e ca si la altii ,toti vor dar putini fac . Vreau ceva nume din partid din Bacau cu 1 cv.vag unde lucreaza si ce a sau face ….
https://www.facebook.com/profile.php?id=100009497808577