lgbt3

Solicităm oprirea manifestărilor PRIDE din Dulcele Târg Al Ieșilor

  • Credem în Constituția României și de aceea susținem că fiecare cetățean trebuie să aibă libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile;
  • Credem în unicitatea fiecărei persoane, că fiecare individ s-a născut cu talentul său și trebuie să aibă dreptul sa și-l exprime;
  • Ori cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, Credem că fiecare persoană trebuie să aibă libertatea de a face ceea ce trebuie, nu ceea ce vrea;
  • Credem că, la fel cum spunea Edmund Burke, “o societate este un parteneriat între științe; un parteneriat între arte; un parteneriat între vituți și perfecțiuni…un parteneriat nu doar între cei vii ci între vii, morți și cei încă nenăscuți.”;
  • Credem în tradiție, care însemnă să avem posibilitatea de a transmite un “bun sacru” către urmașii noștri, în lucruri verificate în timp.
În ultimii ani, asistăm la „Luna mîndriei gay” și „Gay Pride”! Aceste sunt așa zise manifestări ale mândriei unei minorități sau etalarea grotescă a unei sexualități nefirești în public? Adică, dacă noi, heterosexualii, protejăm inocența copiilor și nu permitem exhibiționismul și etalarea sexualității în public, ei de ce o fac? Pe noi nu ne interesează ce face fiecare în patul lui, cu condiția să nu-și scoată patul în stradă, în văzul copiilor!
Manifestări ale mândriei au transformat îngeri în demoni, știm că manifestări de tip pride sunt pentru a seduce și învăța alți indivizi acest comportament și de aceea un număr de persoane, alături de partidul Alternativa Dreaptă au propus o lege pentru a proteja minorii de tot felul de acte pornografice printr-un proiect de lege numit „Copilărie Fără Pornografie”(L161/2023).
Știm că aceste manifestări au fost încurajate de corifeii marxismului, că au avut loc pentru prima oară în Rusia bolșevică și nu o putem considera o țară cu bune practice.
Dragi tineri, stimați părinți, domnilor politicieni, membrii partidului Alternativa Dreaptă filiala Iași alături de alți ieșeni care au semnat prezenta petiție vă solicităm să opriți astfel de manifestări publice din Dulcele Târg al Ieșilor, manifetări care vor avea loc în perioada 3-11 iunie 2023 și, care vor culmina cu un marș pe traseul Universitatea „Al. I. Cuza” – Palatul Culturii. Aceste manifestări nu au nimic frumos și sacru dar ar putea influența comportamentele altor tineri în viitor!
Posted in Petiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *