Marți, 5 decembrie 2023, la Hotelul Eden din Iași, a avut loc Simpozionul „Stat și națiune” dedicat Zilei Naționale a României, organizat de Clubul Conservator Iași și partidul Alternativa Dreaptă filiala Iași(AD Iași).
Au conferențiat: Cristian Cernescu și Lucian Corduneanu, din partea AD Iași, istoricii Remus Tanasă și Paul Octavian Nistor din partea Clubului Conservator Iași, precum și istoricul Ionuț Nistor.
Redăm mai jos discursul domnului Lucian Corduneanu:
Motto: ,,Preoții și-au făcut mai mult decât datoria și este o cinste pentru cler, care alături de ostași, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Țară și Neam”, spunea în decembrie 1918, mareșalul Contantin Prezan.
Domnule președinte al filialei județene Alternativa Dreaptă Iași,
Onorată asistență,
Ziua Națională de 1 Decembrie produce în sufletul fiecărui român un sentiment aparte de bucurie, de încântare, de introspecție și de nostalgie. Această zi nu este doar despre comemorarea Marelui Eveniment petrecut la Alba Iulia acum 105 ani, ci constituie și astăzi un imbold în unificarea tuturor românilor în atingerea unui scop nobil: implicarea fiecăruia dintre noi în construirea unei țări dezvoltate din punct de vedere economic, social, cultural, unei țări mai bune. Idealul unirii tuturor românilor într-un singur stat a fost un lung proces în care s-au petrecut numeroase evenimente de ordin politic în special, în care au fost implicate numeroase personalități marcante din istoria iubitei noastre țări.
Privită din punct de vedere istoric, Marea Unire de la Alba Iulia nu este și nici nu trebuie să fie privită ca un ,,eveniment izolat’’, ci este încununarea multor eforturi depuse la nivel diplomatic, mai cu seamă jertfa a numeroși soldați care au luptat pentru idealul nobil sub stindardul libertății, unității, egalității, prosperității etc. Cum menționa părintele profesor Adrian Ignat, ,,Marea Unire din 1918 a fost rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale, practic a întregului popor’’. Evenimentul petrecut acum 105 ani a fost rezultatul concret al numeroase eforturi și aspirații multiseculare ale Bisericii și întregului Neam. Realizată temporar (în anul 1600) și parțial (în anul 1859), ea se va desăvârși în a doua decadă a secolului XX. O simplă ,,incursiune’’ prin istoria zbucuimată și dureroasă a țării noastre, dovedește faptul că, încă de la formarea statelor feudale românești, românii – deși trăiau în ,,țări distincte’’, și-au păstrat unitatea de limbă, de credință și de neam.
În acest sens poate fi dat ca exemplu scrisoarea patriarhului ecumenic Chiril Lucaris către principele Transilvaniei Gabriel Bethlen din 2 septembrie 1629, în care ierarhul grec se opunea categoric încercărilor de calvinizarea a românilor de Transilvania. ,,Pentru a îndeplini aceasta (atragerea românilor la calvinism) ar trebui mai întâi să se rupă legătura de sânge şi de simţire care trăiește în taină, dar cu multă putere, între Românii din ţara Transilvaniei şi locuitorii din ţările Munteniei şi Moldovei. Negreşit, Domnii vecini ai ziselor ţări niciodată nu vor îngădui aceasta şi foarte sigur vor pune piedici, dacă nu cu armele, cel puţin cu îndemnuri tainice’’.
Evenimentele petrecute în secolul al XIX-lea, precum Revoluția de la 1848, Unirea de la 1859, obținerea Independenței la 1877, recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885, au reprezentat etape importante în vederea realizării Mari Uniri. Una dintre instituțiile de seamă care s-a implicat substanțial în realizarea marilor deziderate de ordin național, a fost Biserica Ortodoxă.
În timpul Primului Război Mondial, clerul a participat plenar la frământările, greutățile și suferințele prin care trecea națiunea română, în drumul ei spre Marea Unire. În mai 1915 – la propunerea mitropolitului Pimen al Moldovei, a fost aprobată în cadrul ședințelor Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, organizarea preoților de armată. Tot în luna mai a anului 1918, în ședința din 16 mai a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române a fost ales ca protoiereu (protopop) al preoților de Armată, clericul Constantin Nazarie. La scurt timp, au fost întocmite ,,Intrucțiuni asupra atribuțiilor preoților de armată’’, acestea fiind aprobate și de Ministerul de Război. Conform cercetărilor, au fost mobilizați pe front 204 preoți; la finalul războiului s-au înregistrat ca pierderi de război în rândul clerului mobilizat – 5 morți, 6 răniți, 19 dispăruți. Activitatea clerului în timpul luptelor duse de armata română în Primul Război Mondial, a fost foarte apreciată. Preoții au dat dovadă de patriotism autentic, au ținut cuvântări înălțătoare, au oferit sprijin și îngrijiri medicale și sanitare soldaților răniți, au împărtășit soarta multor soldați români, au luat drumul pribegiei, au căzut prizonieri, unii dintre ei fiind captivi în lagărele din Ungaria, Germania, Bulgaria etc.
Anul 1918 a fost un an providențial pentru întreaga națiune română. La 27 martie 1918, Basarabia – după 106 ani, revenea la Patria Mamă. Odată cu trecerea timpului de la acest fericit eveniment, devenea tot mai evidentă posibilitatea înfrângerii Puterilor Centrale, iar înfăptuirea dezideratului multisecular al Unirii provinciilor românești, un fapt realizabil. La 28 noiembrie, Bucovina declara Unirea cu Patria Mamă iar la 1 Decembrie, Adunarea Națională a românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească decreta Unirea cu România. Vorbind despre mărețul act de la 1918, ne aducem aminte și cinstim memoria soldaților români care s-au jertfit pentru îndeplinirea acestui nobil ideal, precum și a numeroase personalități marcante: I.I.C. Brătianu, Ernest Broșteanu, Nicolae Iorga, Alexandru Lapedatu, Constantin Prezan, Traian Moșoiu, Olga Sturza, Gheorghe Brătianu, transilvănenii – Ion Agârbiceanu, Ioan Lupaș, Iuliu Hossu, Silviu Dragomir, Octavian Goga, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Simion Mândrescu, basarabenii – Daniel Ciugureanu, Ștefan Ciobanu, Pantelimon Erhan, Pantelimon Halippa, Vasile Harea, Ion Inculeț, Ioan Pelivan, Anton Crihan, bucovinenii – Iancu Flondor, Nicu Flondor, Ion Nistor, Sextil Pușcariu și mulți alții. Acestor personalități, li s-au alăturat numeroși clerici și slujitori ai Bisericii – episcopi, consilieri, vicari, monahi, profesori de teologie, protopopi, preoți de parohie etc, fiind în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate. Astfel, din Transilvania pot fi amintiți următorii clerici: Nicolae Bălan și Silviu Dragomir (la Sibiu), episcopul Miron Cristea (viitor patriarh), protopopul Andrei Ghidiu, Petre Barbu și consilerul eparhial Cornel Corneanu (la Caransebeș), vicarul Roman Ciorogariu (viitor episcop), secretarul Aurelian Magieru (la Oradea), episcopul Ioan Papp (la Arad), protopopul Gheorghe Popovici (La Lugoj). În Basarabia, pot fi amintiți arhimandritul Gurie Grosu (viitor mitropolit), Dionisie Erhan, în Bucovina – mitropolitul Vladimir Repta, preotul Constantin Morariu și alții.
Vorbind despre contibuția Bisericii la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie, nu putem să nu amintim de mitropolitul Pimen Georgescu, care a primit și numele de ,,Mitropolitul Unirii’’. Ierarhul ieșean a foat foarte implicat în evenimentele petrecute în timpul Primului Război Mondial. A fost primul care a propus și desemnat preoți pentru însoțirea armatei, a trimis clerici, călugări și maici din mănăstiri la cursuri de pregătire medicală pentru a veni în sprijinul ostașilor răniți, a organizat spitale de campanie, a organizat un orfelinat pentru orfanii de război, a scris continuu scrisori pentru încurajarea soldaților care luptau pe front. Acestea și multe altele, i-au adus numirea de ,,Mitropolitul Unirii’’, cum afirmam mai sus. Evenimentele petrecute la 27 martie, 28 noiembrie și 1 Decembrie 1918, chiriarhul ieșean le-a trăit din plin. Conform mărturiilor ucenicului său – Partenie Ciopron (viitor episcop), bătrânul mitropolit ,,se bucura ca un copil, la aflarea marii vești’’. În anii 20 ai secolului XX, la întrebarea ,,cine au fost realizatorii Marii Uniri?’’, răspunsul era familia regală și politicienii țării. Pe urmă, venea imediat și completarea, ,,dar inima şi sufletul unirii a fost Mitropolitul de la Moldova, Pimen”, cum găsim menționat în ziarul ,,Izbânda’’, în numărul din 1 Decembrie 1920.
La Marea Adunarea de la 1 Decembrie, Biserica din România a avut ca delegați de drept: 5 episcopi, 4 vicari, 129 de protopopi, 10 delegați ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, câte doi reprezentanți ai studenților de la fiecare Institut Teologic, câte un reprezentant al Insitututelor Pedagogice, precum și numeroși preoți cu păstoriții lor, care au făcut parte din cei peste 100 000 de români prezenți la Alba Iulia. Adunarea Națională constituantă, la care au participat 1228 de delegați oficial, au votat unirea. În cadrul Biroului Marii Adunări Naționale, între cei trei președinți – pe lângă Gheorghe Pop de Băsești, s-au aflat doi clerici: episcopul Ioan Papp al Aradului și episcopul greco-catolic Demetriu Radu. Din rândurile clerului greco-catolic, ca luptători pentru unitate pot fi amintiți Iuliu Hossu, Ioan Bob, Vasile Hossu, Dimitrie Radu, Victor Mihali și alții. Privind la munca enormă depusă pe tărâmul istoriei naționale, exemplul generației Marii Uniri constitutuie pentru noi, un imbold de a le continua munca în realizarea unei societăți mai bune, demnă de înaintașii noștri. Precum ei au fost conștienți de realitatea timpurilor în care au activat, la fel și noi suntem chemați să reflectăm la realitatea timpurilor în care trăim și să conștientizăm faptul că prin dăruire, muncă, jertfă și valori putem să ne ridicăm ca națiune măreață și respectată în Europa și în întreaga lume.
Dumnezeu să binecuvinteze România! Vă mulțumesc!
Lucian Corduneanu este doctor în teologie, absolvent al Facultații de Teologie Ortodoxă Facultatii „Dumitru Stăniloae” și al facultății de Istorie din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iași.