The-Genius-of-America-scaled

Recuperarea moștenirii noastre: multele utilizări ale trecutului american

The-Genius-of-America-scaled„Cetățenia” înglobează sensuri ale unui sentiment viu și de durată al apartenenței depline la una dintre cele mai mari întreprinderi din istoria umanității: povestea uimitoare, periculoasă și imens consecventă a propriei țări. Astăzi trebuie să ne mărim eforturile pentru ca acest trecut să devină al nostru, iar mai apoi să ne păstrăm drept peocupare transmiterea sa mai departe.

Noi americanii trebuie să ne cunoaștem istoria. Și trebuie să o cunoaștem mult mai bine decât am făcut-o în trecut. Nu suntem un popor închegat în primul rând de sânge și sol. În schimb, suntem oameni cu origini în numeroase tipuri de sânge și diverse pământuri, legați de principii întruchipate în instituții comune și încadrate într-o istorie împărtășită, cu triumfurile și suferințele sale comune. Există un pericol tot mai mare în faptul că nu reușim să transmitem această flacără către posteritatea noastră, având nespuse consecințe. Neglijăm un element esențial în formarea bunilor cetățeni atunci când nu eșuăm în a le oferi tinerilor un raport precis, responsabil și inspirațional al propriei țări – o temelie care să informeze și să aprofundeze sentimentul lor de identificare cu pământul pe care îl habitează, și să îi pregătim pentru privilegiile și responsabilitățile cetățeniei.

„Cetățenia” cuprinde aici ceva mai mult decât civismul- sensul clasei civice. Acesta cuprinde un sentiment viu și de durată al apartenenței depline la una dintre cele mai mari întreprinderi din istoria umană: povestea uluitoare, periculoasă și imens consecventă a propriei țări. Asta ar trebui să ofere studiul istoriei americane.

Avem nevoie de aceste cunoștințe pentru cele mai profunde motive. Pentru ființa umană, însemnătatea nu este un lux; este o necesitate. Fără ea, am pieri. Conștiința istorică înseamnă pentru societatea civilizată ceea ce memoria reprezintă pentru identitatea individuală. Fără memorie, fără poveștile prin care amintirile noastre sunt transmise, nu putem spune cine sau ce suntem. O cultură fără memorie va fi inerent barbară și ușor tiranizată, chiar dacă este avansată din punct de vedere tehnologic. Valurile neîncetate ale evenimentelor zilnice ne vor ocupa toată atenția și ne vor înfrânge toate eforturile noastre de a conecta trecutul, prezentul și viitorul, deviind astfel de la o înțelegere a lucrurilor umane care se desfășoară în timp, incluzând căile propriilor noastre vieți. Miza a fost  frumos exprimată în cuvintele marelui scriitor evreu Isaac Bashevis Singer:

„Când trece o zi, nu mai este acolo. Ce rămâne din asta? Nimic altceva decât o poveste. Dacă nu s-ar fi spus povești sau dacă nu s-ar scrie cărți, omul ar trăi ca fiarele, doar pentru prezentul zilei. Întreaga lume, toată viața umană este o lungă poveste. ”

Singer avea dreptate. Ca indivizi, ca și comunități, ca țări: nu suntem altceva decât rămășițe – fără poveștile în care găsim sensul vieții noastre. Acestea sunt povești din care facem parte deja, indiferent dacă o conștientizăm acest lucru, sau nu. Ele stau la baza vieții noastre comune, devin rețelele de sens în care sunt suspendate identitățile noastre comune. La fel cum avem nevoie de însemnătate, tot astfel tindem sprea a avea un sentiment de apartenență. Fără acestea nu ne putem dezolta. Patologiile pe care le vedem târându-se constant în viața noastră națională – creșteri în rata sinuciderilor, a depresiei la tineri, a alcoolismului, a consumului de droguri și totodată, în mod uluitor, o scădere generalizată a speranței de viață. Cum ar putea acestea să nu fie legate de o pierdere catastrofală a sensului, de un sentiment de a fi deconectat de cei din jur și de marea poveste de care aparține, prin toate drepturile, fiecare american?

Am scris cartea “Tărâmul speranței” în încercarea de a remedia această problemă, ca o nouă invitație la povestea americană. Nu se dorește a fi o relatare completă și definitivă a acestei povești. O astfel de întreprindere ar fi imposibilă în orice caz, deoarece povestea este continuă și departe de a fi încheiată. Dar ceea ce încearcă această carte să facă este să prezinte scheletul poveștii, structura sa de bază, indispensabilă, într-o formă potrivită pentru educația cetățenilor americani care trăiesc sub o formă de guvernare republicană. Există și alte modalități de a spune povestea, iar propria mea formă de a pune accentul nu trebuie interpretată pentru a presupune că celelalte aspecte ale istoriei noastre nu merită studiate. Dimpotrivă, ele conțin bogății imense pe care istoricii au început doar să le exploreze. Dar nu se poate face totul dintr-o dată. Unul dintre noi trebuie să înceapă la început, cu cele mai fundamentale structuri, înainte de a putea trece la alte subiecte. Scheletul nu este întregul corp – dar un corp nu poate exista funcțional fără el.

Permiteți-mi să închei adăugând un cuvânt despre alegerea mea de titlu, Tărâmul speranței, care reprezintă una dintre temele călăuzitoare și recurente ale cărții. După cum susține cartea de la bun început, emisfera occidentală a fost locuită în mare parte de oameni care veniseră din diverse alte părți, oameni care nu doreau să se mulțumească cu condițiile în care s-au născut, fiind atrași de perspectiva unui nou început, ademeniți de libertatea și spațiul pentru a-și urmări ambițiile în moduri în care vechile lor lumi nu le permiteau. Speranța are sensuri teologice și seculare, spirituale, precum și materiale. Ambele seturi de semnificații există în abundență în America. De fapt, nimic despre America nu-și definește mai bine caracterul distinctiv decât ubicuitatea(omniprezența) speranței, în sensul că modul în care ni se dau lucrurile inițial nu poate reprezenta forma lor finală, că nu putem să ne conformăm niciodată cu asta. Chiar și cei care fac excepție de la această regulă, cei care au fost aduși în America în lanțuri, s-au dovedit a fi unii dintre cei mai mari poeți ai ei.

Desigur, speranța și oportunitatea nu sunt sinonime cu succesul. A fi un pământ de nădejde va însemna uneori și a fi un pământ al speranțelor deșarte, al dezamăgirii. Acest lucru este inevitabil. O națiune care mărturisește idealuri înalte se face vulnerabilă în fața criticilor atunci când îi lipsesc aceste idealuri – uneori, într-adevăr, așa cum de multe ori a fost în America. Cu toate acestea, nu ar trebui să ne surprindă; nici nu trebuie să fim surprinși în a descoperi faptul că mulți dintre eroii noștri se dovedesc a fi ființe umane profund defecte. Toate ființele umane sunt defecte, la fel ca toate acțiunile umane.

Ceea ce ar trebui să ne amintim însă, este că istoria Statelor Unite include activitatea de căutare a autocriticii ca parte a machiajului său de bază. Există o speranță imensă implicită în acest proces, dacă abordăm acest proces într-un mod corect. Asta înseamnă abordarea lucrărilor criticii cu intenții constructive și o anumită generozitate care derivă din conștientizarea matură că niciunul dintre noi nu este perfect și că, prin urmare, ar trebui să îi judecăm pe ceilalți așa cum ne-am dori să fim judecați, împletind dreptatea cu mila. Unul dintre cele mai grave păcate ale prezentului (nu doar al nostru, ci al oricărui “prezent”) este tendința de a se apleca spre trecut, ceea ce devine mult mai ușor de făcut atunci când cineva nu întâmpină probleme în a cunoaște contextul complet al trecutului sau în a încerca să înțeleagă natura provocărilor sale așa cum au fost prezentate la vremea respectivă. Cartea mea mică este un efort de a contracara această aplecare și de a ne reaminti cât de remarcabile au fost realizările celor care au venit înaintea noastră, cât de mult le suntem îndatorați lor.

Dar există însă o altă valoare pentru studiul istoriei americane. Mulți americani, inclusiv o majoritate a tinerilor, cred că prezentul este atât de diferit de trecut, încât trecutul nu mai are nimic din care am putea învăța. Acest lucru este extrem de greșit. După cum spuneam în epigraful cărții, împrumutând din cuvintele lui John Dos Passos:

“În perioadele de schimbare și de pericol, când există un pericol de teamă în raționamentul bărbaților, un sentiment de continuitate cu generațiile trecute se poate întinde ca o linie de viață în prezentul înfricoșător și ne poate scăpa de acea idilă amăgire a excepționalului care blochează acum buna gândire. De aceea, în vremuri ca ale noastre, atunci când instituțiile vechi se pierd și sunt înlocuite de noi instituții, nu neapărat în concordanță cu speranțele preconcepute ale majorității bărbaților, gândirea politică trebuie să privească în mod egal înapoi, precum și înainte.”

Odată cu înrădăcinarea oferită de un simț al istoriei, nu trebuie să ne simțim niciodată închiși de „amăgirea idioată a Prezentului excepțional” sau să ne simțim singuri și derivați într-o lume fără precedenți, fără strămoși, fără îndrumări. Dar nu putem avea această împământare decât dacă ne este transmisă de alții. Trebuie să ne redobândim eforturile, iar mai apoi să ne păstrăm drept peocupare transmiterea sa mai departe.

Studiul din acest an al Constituției Americii va fi deosebit de valoros în această privință, întrucât se va învârti în jurul studiului unor momente particulare din trecutul american, momente în care s-a decis ceva extrem de consecvent. Datele, spuneți? Ce ar putea fi mai plictisitor? Ah, dar uneori uităm, în detrimentul nostru, că nimic în istorie nu este predeterminat și niciun rezultat nu este pre-asigurat. Istoricul se poate transforma într-o singură clipă, într-un singur moment, și tocmai de aceea contează datele.

Istoria se referă la contingență, la felul în care rezultatele noastre pozitive depind nu numai de ideile noastre mari, ci de acțiunile noastre, de caracterul nostru, de curajul nostru, de determinarea noastră – și de norocul nostru, de forțe dincolo de controlul nostru care, într-un fel, au părut că lucrează împreună pentru binele nostru. Unii oameni numesc această „bună avere” Providența. Fondatorii americani au făcut-o cu siguranță. Veți vedea, dacă nu sunteți de acord că au planificat ceva, când veți poveștile care vor veni. Vă vor face să vă gâniți de două ori când veți auzi despre „binecuvântările Libertății” pe care Constituția noastră a fost concepută să le asigure.

Republicată cu permisiunea plină de îndurare din partea Constituției Americii. Imaginația conservatoare aplică principiul aprecierii discuției despre cultură și politică – abordăm dialogul cu mărinimie și nu cu o simplă civilitate. Ne veți ajuta să rămânem o oază revigorantă în arena din ce în ce mai controversată a discursului modern?

Vă rugăm să luați în considerare să donați acum. Imaginea prezentată este „Geniul Americii” și se află în domeniul public, în conformitate cu Wikimedia Commons.

Articol scris de , tradus și interpretat  realizat cu ajutorul domnișoarei Sabina Ioana Hadâmbu.

Articolul original îl găsiți la adresa:

Recovering Our Legacy: The Many Uses of the American Past

 

 

Posted in Doctrină, Extern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *