hqdefault-6

Al treilea front: Globalismul

Retorica anti-globalistă a fost una dintre trăsăturile centrale ale campaniei Trump. Unul dintre puținele lucruri susținute în mod consecvent a fost rezistența în fața „cântecului fals al globalizării”. Toate dovezile din contextul postelectoral arată că insurgența Trump este cu adevărat anti-globalistă.

Este uimitoare relativa usurință cu care Trump a fost capabil să taie nodul gordian globalist. Timp de o jumătate de deceniu, Parteneriatul Trans-Pacific a fost o forţă teribilă, de neoprit. Dar numai până când Trump a decis să-i pună capăt. Poate că acest lucru este o dovadă a unei slăbiciuni adânci, care a făcut din PTP un tigru de hârtie. Poate că este o dovadă a echilibrului relativ de putere între instituțiile naționaliste și globalind instituția naționalistă se numește SUA (de comparat cu Grecia față de UE). Poate că este o dovadă a unui conflict antiglobalist la scară mai largă, care durează de aproape un deceniu și care acum a devenit vizibil peste tot (vezi Brexit, Trump, Le Pen etc.).

În orice caz, este o victorie semnificativă și sunt sigur că va încuraja insurgența. În acest moment, mă aștept ca insurgența să intervină puternic împotriva unor instituții globaliste puternice (Banca Mondială, ONU, diverse organizații ale tratatelor) și, mai ales, împotriva unor instituții naționale aliate globalizării, cum ar fi Rezerva Federală. Globaliștii au o legatură ciudată cu puterea. În general, ei avansează prin exercitarea de influență și amenințări la adresa elitelor, însoțite de un nivel semnificativ de propagandă, pentru a netezi calea. Insurgența este în general imună la propaganda globalistă și este puțin probabil ca elitele insurgenților să coopereze cu elitele globaliste, sau să cedeze datorită amenințărilor. În acest moment, văd doar două opțiuni realiste la dispoziția globaliștilor. 1) Destabilizarea economică, în speranța de a ralia „poporul” împotriva insurgenței. 2) Un fel de destabilizare social-militară.

Dar nu dau globaliștilor prea multe șanse. Dintre toate marile puteri mondiale, numai UE este în prezent dominată de globaliști, iar odată cu victoria Brexit și creșterea naționalismului în Franța, Olanda etc., chiar și eurocrații sunt în retragere.

Este posibil ca insurgența să reducă substanțial puterea globaliștilor, reacționând rapid și decisiv împotriva aliaților globaliști ai statului adânc și cultivând o rezistență naționalistă față de influența instituțională globală (de exemplu, prin tarife de import ridicate și politică monetară protecționistă), împreună cu folosirea unei narațiuni care pune toate știrile economice negative pe seama globaliștilor.

Chiar și mari corporații multinaționale – care până nu demult păreau a trage de sfori în spatele politicilor de guvernare – capitulează în fața insurgenței. Cele două forțe globaliste majore care până acum nu au fost încă testate în public, sunt companiile energetice și băncile. Ce se va întâmpla aici rămâne de văzut. Un cinic ar putea spune că însăși insurgența este aparent populistă, dar în realitate reprezintă interesele Energiei și Băncilor împotriva altor elite. Rămâne de văzut dacă un astfel de cinic are dreptate.

Rezultatul net al acestui front va fi o slăbire semnificativă a ordinii instituționale postbelice la nivel mondial și o re-echilibrare a puterii, de-a lungul unor aliniamente naționaliste care încă sunt neclare. Nu este clar ce efect va avea această schimbare. De exemplu, ne putem aștepta ca probleme la “scară globală“, cum ar fi schimbările climatice sau terorismul, să își piardă din relevanță și impact, dar acest lucru nu este clar. Este cu siguranță plauzibil faptul că alianțele dintre națiuni pot aduce progrese importante chiar și în aceste domenii de interes. În special, dacă presupunem că agenda globalistă se folosește de aceste crize în scop propriu, în loc să contribuie la rezolvarea lor.

Mai mult, nu există niciun motiv să credem că un naționalism multipolar va fi mai puțin stabil pe termen lung decât o hegemonie globalistă. De-a lungul timpului au fost posibile ambele alternative. Dar ceea ce este clar e următorul lucru: această perioadă de tranziție, în care forțele globaliste se luptă să mențină puterea, în timp ce forțele naționaliste nu au ajuns încă la o formă de echiblibru stabil cu primele, este un moment (care va dura ani) de pericol deosebit.

Articolul integral pe: http://inliniedreapta.net/insurgenta-trump-noua-situatie-strategica-179889.html

Posted in Doctrină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *