dece_avortul_problema

Epidemia de avorturi din Rusia Sovietică

pochta-cccpDeviza bolșevicilor era „cu cât mai rău, cu atât mai bine”, adică dezorganizarea, lipsurile, nevoile și scăderea dramatică a moralului populației favorizează revoluția socialistă.

In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „in orașele mari, „cuplurile”, in comparație cu familiile, alcatuiesc majoritatea”. Jumătate din copii născuţi erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Ţara s-a umplut repede de copii nedoriţi, lăsaţi pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea ţarismului), de cenuşa trupurilor copiilor avortaţi . Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând şi câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresişti, se pot doar gândi – oamenii se plimbă, sau fac diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcă astfel în tramvaie, sau se năpustesc în clădiri publice. Orgiile sexuale în interior, sau în spaţii deschise, erau spectacole educative. Adolescenţii primeau la orele de educaţie sexuală îndemnuri şi sarcini de a se aborda fără reţineri toată gama de relaţii sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acţiuni pionereşti sau komsomoliste. Sexologii veniţi din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educaţiei sexuale în şcoli, sunt entuziasmaţi de vigoarea cu care se răspândeşte revoluţia sexuală. Iată ce spune Preanikov:

…. sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urmă era parte a decretului „Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă”). In special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materială, precum și sexuala”și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfaca la fel de ușor.

jos-ura… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troțki nota, in memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!”. La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, în cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scară largă in iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet goi.

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Bezbozh-KrokodilContrar concepției larg răspândite, conform căreia avortul este un drept specific societăților democratice, occidentale, Rusia bolșevică a fost prima țară din lume care a legiferat avortul, în 1920, sub pretextul „împuternicirii” femeii asupra corpului și destinului său. Acest obiectiv – împreună cu colectivizarea și eradicarea practicilor religioase organizate – făcea parte din seria de măsuri destinate destructurării familiei țărănești tradiționale, care împiedica „progresul”. Măsurile legale au fost însoțite de o puternică ofensivă antireligioasă, prin organele de propagandă ale partidului difuzându-se inclusiv caricaturi blasfemiatoare cu Sfânta Fecioară care căuta să avorteze.

Nimic nou, am spune, în propaganda avortistă de astăzi regăsindu-se aceleași linii de comunicare și aceeași agresivitate anticreștină, ușor ajustată și infuzată de limbajul „drepturilor omului” – dovadă a originii comune a ideologiei avortiste în marxism-leninism. Dar, acum, ca și atunci și întotdeauna, avortul n-a fost altceva decât un asasinat odios, comis cu sânge rece și distrugător pentru individ, colectivitate și națiune.

Vă oferim în traducerea Asociației Provita Media un fragment relevant din cartea de memorii a dizidentului sovietic A.R. Trușnovici, „Memoriile unui partizan al lui Kornilov” (1914 – 1934)

„Legea avortului privind dreptul exclusiv al femeilor de a controla propriile lor sarcini, adoptata de sovietici, pe langa partea morala si etica, avea si alta latura –slabirea poporului rus. Procentul sau de crestere, ca si cresterea popoarelor slave de sud si est era mult mai mare decat in tarile occidentale. Epidemia de avorturi din toata Rusia a ajutat considerabil fortelor ostile Rusiei.

Ma voi opri la cifrele pe care le am, deoarece statistici exacte nu existau la bolsevici. Cifrele care provocau entuziasmul intelectualilor naivi al si al politicienilor din Vest, erau false si serveau drept propaganda in discursul liderilor. Vazand asemenea falsuri, spuneam: „Ne vom face de ras in Occident! Ai nostri, evident, cred ca acolo au dat peste niste prosti”. Din pacate, noi am gresit, caci „desteptii” nostri chiar au castigat. In Occident, foarte multi credeau in minciuna comunista.

Sunt sigur ca stiu conditiile, cel putin in zece raioane ale URSS, pe care le-am vizitat si unde am lucrat sau despre care mi-au povestit alti colegi medici. Dar ma voi limita la propria mea practica, in zona Primorsko-Akhtarsk, a carei populatie, in perioada 1927 – 1930, nu era mai mare de 30 000 de oameni.

Avortul este permis numai in conditii de spital, dupa trecerea unei comisii de aprobare a avortului. La comisie nu veneau femeile care puteau plati o taxa. In anii colectivizarii, aceasta posibilitate o aveau sotiile lucratorilor de partid (care, de obicei, se eschivau de la plata taxelor), astfel ca majoritatea femeilor trebuia sa treaca prin aceasta comisie.

Comisia era prezidata de un reprezentant al Sectiei Femeilor de la Comitetul raional. Reprezentantii femeilor de la sovietul satesc verificau femeile din punct de vedere social si material. Medicul era membru al Comisiei in calitate de expert: el trebuia sa determine sarcina si sa stabileasca daca existau contraindicatii medicale.

Femeile sarace si muncitoarele putea avorta fara nicio taxa. Altele plateau in functie de salariul pe care-l primeau. Tarancile, care aveau proprietate, erau trecute pe o anume lista. De la sotiile celor considerati fara drepturi, sotiile de culaci sau de deportati, oameni jefuiti si saraciti de bolsevici, se percepea cea mai mare taxa. Comisia incerca sa descurajeze femeile care aveau o situatie materiala buna, femeile fara copii sau cu un singur copil de la avort, dar aproape intotdeauna fara succes: femeile stiau ca, prin lege, nu pot fi refuzate.

Se putea doar ridica obstacole tehnice, putea sa se spuna, de exemplu, ca la spital nu sunt locuri sau se putea apela la contraindicatii neexistente, in fapt. […]

Care erau motivele ce predominau in randul femeilor, care nu doreau sa aiba copii ? Inainte de inceputul colectivizarii puteai auzi: „Sotul nu vrea copil…” „Sotul meu m-a parasit …” „La ce-mi trebuie copii ? Lucrez, cine sa stea cu ei ?” „Nu am sot.” „Nu a mai vrut sa se insoare.” „Astazi, e aici, dar maine – cauta-i urma.” Aceste tinere femei, in special femeile muncitoare, functionare, taranci, avand casatoria doar inregistrata la biroul Starii civile [fara cununie religioasa], nici nu dadeau impresia ca sunt casatorite – atat de nesemnificativa parea casatoria sovietica. Totusi, chiar si activistele comuniste, membre ale comisiei, intrebau involuntar: „De ce spuneti ca v-a parasit ? Doar v-ati casatorit la biserica ?” […]

Cat de multe avorturi au fost in judetul nostru timp de patru ani ? Din octombrie 1927, pana in septembrie 1931, potrivit inregistrarilor din registrul de operare, eu am facut 714 avorturi. Al doilea medic – peste 900 (o vreme, am fost medic-sanitar si nu am facut avorturi). Destul de des le dadeam posibilitatea medicilor de ambulatoriu sa-si „faca mana”, multumiti ca cineva, cel putin temporar, ne scuteste de acest lucru ingrozitor. In fiecare an, veneau la practica patru studenti si fiecare a facut nu mai putin de zece avorturi, inregistrate pe numele lor.”

* A. R. Trușnovici a fost originar din Iugoslavia. Soldat in armata austriaca, in timpul primului razboi mondial, a trecut de partea Rusiei si a ramas in Rusia Sovietica. A devenit medic de tara si a supravietuit, impreuna cu cazacii din satele din Kuban, „rascazacirii”, NEP-ului si colectivizarii, precum si „holodomorului”. Emigreaza in Iugoslavia, in 1934. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, se stabileste in Germania de Vest. Este rapit si asasinat, in 1954, de catre serviciile secrete bolșevice. Acest lucru a fost confirmat dupa dezintegrarea URSS, in 1992, cand fiului acestuia i se inapoiaza manuscrise si documente ce apartineau tatalui sau. Memoriile lui Trusnovici (1914-1934) prezinta interes deoarece descriu revolutia bolsevica, cu toate ororile cu care s-a impus, inlcusiv legalizarea avortului (1920), si reactia oamenilor la ele.

Articol preluat de pe www.culturavietii.ro

Citeşte şi:

Amor liber, comune sexuale şi LGBTism oficial în comunismul sovietic al anilor 20

Posted in Cristian Cernescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *