cover_002

FORŢA MOLDOVA şi-a desemnat candidatul pentru Primăria Municipiului Iaşi, în persoana lui Cristian Cernescu!

Partidul „FORŢA  MOLDOVA” şi-a desemnat candidatul pentru Primăria Municipiului Iaşi, în persoana lui Cristian Cernescu!

După o analiză serioasă, Partidul „FORŢA MOLDOVA” a ajuns la concluzia că este necesară oafis_02 schimbare completă de paradigmă în administraţia publică ieşeană!

În administraţia locală este nevoie, mai mult decât oricând, de aer proaspăt! Risipa şi furtul banului public s-au accentuat în ultimii patru ani, adică din 2012, de când Iaşul a fost condus de cea mai nocivă alianţă politică, care a existat vreodată în România şi anume USL! Sub deviza mincinoasă „USL iubeşte Iaşul”,  monstruoasa coaliţie PSD-PNL a lansat în 2012 o serie de promisiuni electorale cum ar fi „Autostrada Iaşi-Tg. Mureş” şi „Spitalul Regional de Urgenţă, care ulterior nu au avut nici un fel de acoperire în fapte şi a câştigat voturile ieşenilor, cu o majoritate covârşitoare!

PSD şi PNL simulează, de această dată între ele, o competiţie electorală şi lansează drept candidaţi, pentru  Primăria Municipiului Iaşi, doi colaboratori apropiaţi ai lui Gheorghe Nichita, respectiv Relu Fenechiu, încercând să mai păcălească odată pe ieşeni!

De aceea, consecvent principiilor sale enunţate în Statut şi Programul politic,  Partidul „FORŢA MOLDOVA” propune ieşenilor, drept candidat pentru Primăria Iaşi, un om tânăr şi onest dar bine pregătit, care până la 33 de ani a acumulat deja o bună experienţă managerială, în mediul privat şi o experienţă politică suficientă, în persoana domnului Cristian Cernescu, de profesie economist!

Domnul Cristian Cernescu s-a aflat, în ultimii trei ani în prima linie a majorităţii acţiunilor politice, desfăşurate în beneficiul ieşenilor şi anume:

  • demararea strângerii de semnături pentru proiectul „Moldova vrea Autostradă”, campanii pentru sensibilizarea opiniei publice şi pentru finanţarea  proiectului;
  • mitingurile de protest împotriva corupţiei şi a utilizării abuzive a instituţiei imunităţii parlamentare drept pavăză pentru corupţi;
  • mitingurile împotriva tăierii teilor şi în favoarea replantării lor, în municipiul Iaşi;
  • marile mitinguri, din luna noiembrie 2015, care au dus la căderea Guvernului corupt şi incompetent condus de Victor Ponta.

Partidul „FORŢA MOLDOVA” consideră Legea 115/2015 a alegerilor locale drept neconstituţională, în ansamblul ei şi drept urmare a atacat-o în instanţă dar până la pronunţarea Curţii Constituţionale candidaţii noştri au nevoie de semnături de susţinere pentru a participa la alegerile locale! Cerem ieşenilor să sprijine candidaţii noştri, în frunte cu Cristian Cernescu, semnând listele de susţinere disponibile, inclusiv on-line, la adresa: http://www.scribd.com/doc/304551789/Lista-Sustinatori-Forta-Moldova-Iasi!

18.04 2016

Preşedinte interimar „FORŢA MOLDOVA”

Traian Rânja

Posted in Comunicate.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *