Timpul ne va spune dacă Brexit-ul va fi sau nu o poveste de succes. Deocamdată, obstinația și îndrăzneala britanicilor arată altor națiuni europene că poate exista viață și în afara clubului UE. Dacă Brexit-ul va fi un succes, atunci asupra blocului comunitar se va exercita o enormă presiune. Va exista un model alternativ atractiv de ființare politică valabilă, altul decât statutul de membru al clubului comunitar. Eurocrații de la Bruxelles sunt deja speriați de o posibilă reacție în lanț după Brexit. Se tem că modelul de divorț instituțional de UE propus de britanici să nu fie copiat și de alte state membre. Este momentul în care statele membre pot face acum presiuni pentru a opri ceva din frenezia progresistă și oarbă a unor europeiști roz-bombon.
Este o lecție pe care eurocrații de la Bruxelles vor trebui să o înțeleagă. Atunci când vor dori să continue cu ideile toxice ale multiculturalismului, cu laicismul radical și ateu propagat de agenții progresismului din instituțiile europene, cu acele euro-diktat pe teme sensibile precum repartiția obligatorie a imigranților, cu reguli de austetitate absurde, cu hiper-normativismul generator de zeci de mii de directive impuse anual statelor membre. Părăsirea blocului comunitar de către Marea Britanie, presiunea exercitată de unele state reunite în Grupul de la Vișegrad, toate acestea sunt realități care ar trebui să îi facă pe eurocrați să regândeasca fundamentele angajamentului european. Ar trebui ca Brexit-ul să dea multe de gândit celor de la Bruxelles. Să revină imediat la modelul inaugural al Europei Unite așa cum a fost el gândit de părinții fondatori. Revitalizarea Europei creștine și tratarea arhitecturii ei comunitare de pe poziții euro-realiste.
Pe de altă parte, nu știu dacă alte state membre, care se joacă deocamdată cu ideea de a părăsi UE, ca scenariu virtual, își pot permite ceea ce britanicii au ales să facă cu viitorul lor în afara spațiului comunitar. Nu toți au datele să decidă și să suporte consecințele deciziei lor în felul direct, radical, în care a procedat Marea Britanie, cea care are în spate un Commonwealth și o relație foarte specială cu Statele Unite.
Plecarea britanicilor înseamnă nu doar pierderea unui contributor net important la bugetul UE. Va însemna înainte de orice pierderea unei puteri atlantiste în interiorul unui joc de interese strategice continentale.Uniunea Europeană s-a bazat până acum pe echilibrul de influență și pondere politică a celor trei mari națiuni: Franța, Germania, Marea Britanie. S-ar putea ca de acum înainte să nu mai existe o putere care să contrabalanseze pretențiile de dominație ale Germaniei, cea care devine astfel singura putere dominantă majoră. Pentru a da cu tifla americanilor, și pentru a celebra moartea modelului transatlantic, am putea vedea în viitor cum Parisul și Berlinul vor cocheta cu un alt partener pentru a reface triumviratul: Rusia. De acum înainte, nu mai există o putere decisivă ca Marea Britanie în interiorul UE care să amendeze şi să tempereze asemenea fantezii geopolitice periculoase.